Ioan Andone, fostul mare internațional și antrenor, a dezvăluit un episod financiar de-a dreptul incredibil din cariera sa. Timp de cinci ani, după retragerea din activitate, a încasat pensie dintr-o țară în care a jucat doar două sezoane, Olanda. O poveste care pare desprinsă din alt fotbal și care l-a determinat pe „Fălcos” să lanseze o provocare pentru sportul românesc.
Olanda i-a plătit pensie 5 ani
După experiența de la Elche, în Spania, Ioan Andone (acum în vârstă de 66 de ani) a semnat cu Heerenveen, unde a evoluat timp de două sezoane. Ceea ce a urmat după retragere l-a lăsat fără cuvinte. Sistemul olandez i-a oferit o plasă de siguranță financiară timp de un cincinal, un sprijin total neașteptat.
„Am luat, pe vremuri, pensie din Olanda, 5 ani, după ce m-am lăsat. Așa era legea. Pentru fotbaliști e ceva ce trebuie să se facă. Am jucat doi ani acolo și am luat 5 ani pensie, 1.000 de guldeni, de la 35 până la 40 de ani, un lucru iesit din comun”, a povestit Andone. Suma, echivalentul a circa 500 de euro în anul 2000, venea ca un colac de salvare. „Sunt bani cu care poți face o școală, să te gândești la un business, orice. Îmi dădeau banii trimestrial.”
Dar cum era posibil așa ceva? Explicația este simplă și ține de un sistem bine pus la punct. „Practic, era impozitul la salariul meu. Eu am negociat net, au pus ei brutul peste. Nu auzisem de așa ceva. În Spania nu e așa. Și am întrebat, mi-au explicat ei – că un fotbalist, când se lasă, nu știi pe ce cale o ia; 10-20% rămân în fenomen, antrenori, conducători, președinți, antrenori la copii, dar restul ce fac?”, a adăugat fostul dinamovist.
„De ce nu facem și noi?”
Experiența din Olanda l-a făcut pe Andone să se întrebe de ce un astfel de model nu poate fi implementat și în România, pentru a proteja sportivii după încheierea carierei. Într-o intervenție avută în cadrul unui podcast, așa cum semnalează Gsp, fostul antrenor a tras un semnal de alarmă și a indicat cine ar trebui să preia inițiativa.
„Sindicatul fotbaliștilor trebuie să ridice problema. O țară din UE făcea asta. De ce să nu facem și noi? Că impozite plătim. Nu există că nu avem bani! Sunt bani, stați liniștiți că sunt bani!”, a fost mesajul tranșant al lui Andone.
O idee simplă, dar cu impact uriaș.
Până la urmă, v-ați gândit vreodată câți fotbaliști din ligile inferioare sau chiar din prima ligă ajung la final de carieră fără un viitor financiar asigurat? Propunerea lui Andone ar putea fi o soluție reală pentru drama multor sportivi care se pierd pe drum după ce agață ghetele în cui.
Viața în Spania și comparația cu Bucureștiul
Ioan Andone își împarte timpul între România și Spania, unde locuiește în Marbella șase luni pe an. Acolo și-a creat un stil de viață relaxat, bucurându-se de climă, mâncare și, bineînțeles, fotbal de top. „În Spania mi-am făcut prieteni, e vremea bună, mâncarea e foarte bună, tot ce vrei. Mă duc la meciuri la Real Madrid, la Sevilla, la Atletico. Mă urc în tren, în două ore și 15 minute sunt la Madrid. O dată în 11 ani am fost cu mașina la Madrid. Trenul e cel mai bun!”, a relatat acesta.
Iar când vine vorba de costuri, fostul internațional face o comparație surprinzătoare. Contrar așteptărilor, viața în Capitala României i se pare mai costisitoare. „Mai scump e în București, la alimente, la tot… chiar și la restaurante. OK, sunt și pe acolo 2-3-4 restaurante unde nu te așezi fără 200 de euro de persoană, 250”, a punctat Andone.
Salariile de top din Olanda
Perioada petrecută în Eredivisie a fost profitabilă pentru Andone nu doar prin prisma pensiei ulterioare, ci și a salariului încasat la Heerenveen. Fostul fundaș a dezvăluit că, alături de un alt nume mare al fotbalului românesc, se afla în topul celor mai bine plătiți jucători din campionat.
„Eu și Cămătaru aveam cele mai mari salarii în Olanda. Cămătaru lua chiar mai mult, că era atacant. De obicei, atacanții câștigă mai bine. Venea și de la Charleroi, era altceva. Eu veneam de la Elche, o echipă de B din Spania…”, a încheiat Ioan Andone.

