Ion Țiriac, ajuns la vârsta de 86 de ani, rupe tăcerea despre adevărata față a sportului de performanță și avantajele uriașe pe care le-a avut în perioada dinainte de 1989. Fostul mare jucător a explicat franc de ce a ales racheta în detrimentul crosei de hochei și cum a ajuns să trăiască o viață la care majoritatea conaționalilor doar visau cu ochii deschiși.
Banii si privilegiile din anii grei
Și nu e deloc un secret că sportivii de top trăiau într-o bulă complet separată de restul societății. Trecerea sa de la gheață la zgură a fost dictată de un pragmatism absolut. „Din punct de vedere material. La hochei erai dependent de o echipă întreagă, alea trei meciuri pe an când te duci, când nu știu ce… La tenis nu era ca astăzi, două turnee pe săptămână. Era unul o dată la două săptămâni, la trei…”, a rememorat omul de afaceri.
V-ați gândit vreodată cum arăta libertatea pe vremea lui Ceaușescu? Într-un interviu recent difuzat, așa cum a relatat luni dimineața Gsp, miliardarul a pus punctul pe i. „Dar noi puteam să jucăm și, cum am spus întotdeauna și recunosc, am fost absolut privilegiați. Pentru singurul fapt că ne-a lăsat să mergem la turneele noastre tot timpul. Deci aveai acel pașaport pe care 99,9% din lume nu-l avea! Și atunci, plecând din treaba asta, cu cei 10-15 dolari pe care îi câștigai pe săptămână, erai un om avut în România.”
E drept că 15 dolari ne par acum bani de buzunar, dar la vremea respectivă, într-o Românie închisă ermetic și marcată de lipsuri, acea sumă te transforma într-un adevărat nabab pe străzile din București.
S-ar putea să vă placă și:
De ce tenisul bate fotbalul la expunere
Banii dictează totul.
Viziunea lui Țiriac asupra industriei sportive este lipsită de orice romantism inutil. „Domnule, toată lumea vorbește și vorbește și vorbește. Coubertin a murit de mult, nu mai există „important e să participi, nu să câștigi”. Totul în sport, cu tot respectul, e economie. Bani.”
Miliardarul explică matematic de ce sportul alb generează vedete globale cu o viteză amețitoare. „Și atunci devii dependent de bani și de toată treaba asta. Deci venind înapoi, vorbim despre o industrie. Iar tenisul este industria care îți dă dumitale, sportiv, cea mai mare expunere din toate sporturile. Pentru că cu o cameră (care transmite meciul) acoperi tot terenul. Îi acoperi pe cei doi jucători, iar fața lui Sinner este de trei ori mai, de 30 de ori, de 50 de ori mai pe screen (pe ecran) decât orice fotbalist, Mbappe… Un fotbalist cât stă pe screen? Alea două secunde cât are mingea în general. Deci în 90 de minute nu stă 5 minute pe screen. Un jucător de tenis în 90 de minute stă 80 pe screen.”
Secretul incredibil al lui Guillermo Vilas
Iar când vine vorba de jucătorii care i-au trecut prin mână, preferințele sale sunt extrem de clare și surprind pe toată lumea. Sud-americanul Guillermo Vilas ocupă primul loc în inima fostului antrenor. „Vilas. Este numărul 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10. Dacă Vilas avea 10% din talentul lui Năstase, era cel mai bun sportiv al tuturor timpurilor, nu doar jucător de tenis.”
Vilas era obsedat de muncă (o trăsătură rară chiar și în ziua de azi), iar Țiriac trăgea de el la maximum pe terenul de antrenament. Să fim serioși, cine ar rezista la un asemenea ritm de cazarmă? „Un sportiv care nu are deloc talent. Vilas n-avea talent deloc! Dar să ai alea 8 ore pe zi, în fiecare zi. Opt perechi de pantofi de tenis care transpirau în fiecare zi. N-a fost niciodată numărul 1 că l-au furat! I-au furat clasamentul. Dar să ai din mai până în decembrie un singur meci pierdut! A câștigat Roland Garros-ul, a câștigat US Open-ul, la Wimbledon a pierdut în sferturi.”
Relația lor a fost una de subordonare totală, care a dus chiar la schimbarea regulamentelor ATP. „Niciodată Vilas nu a zis nu. E foarte adevărat că era foarte dependent de mine și de asta eu am ajuns un fel de mumie pe teren. Pe mine când îl antrenam pe Vilas, din când în când îi urlam câte ceva. De asta s-a făcut și legea, că n-ai voie să-ți sfătuiești jucătorul pe teren în timpul jocului. Am primit un mustrare la un Wimbledon, în prima finală a lui Becker… „Mister Becker, warning! Mister Țiriac was talking to you!”! Vilas era omul care dacă-i spuneam să sară într-un bazin, nu întreba dacă e apă acolo sau nu! Cu capul înainte sărea. Și din punctul ăsta de vedere îi dau tot creditul din lume. Dar fără talent deloc!”
Geniul pur care a sfidat regulile
La polul complet opus față de mașinăria argentiniană se află Ilie Năstase. Fostul său partener de dublu stârnește și acum admirație amestecată cu uluire. „Năstase este un geniu. Năstase este un om neasteptat. În viața lui n-a lucrat o zi și trăiește foarte bine, mulțumesc.”
Talentul nativ al lui „Nasty” anula pur și simplu nevoia de antrenamente epuizante. „El n-a muncit. El, Năstase, s-a distrat tot timpul. Pentru el era viața lui liniile alea, când intra pe ele era alt Năstase. Și din punctul ăsta de vedere, un talent care nu există. Extraordinar. El nu muncea. Alea două-trei ore, o oră sau cât făcea el și tot ne bătea… El se distra!”
Pe terenul de sport, munca titanică a lui Vilas s-a lovit mereu de nonșalanța unuia ca Năstase, un paradox care fascinează tribunele chiar și după o jumătate de secol. „Nu cel mai, cel mai cel mai talentat. Adică dacă pe ăsta îl puneai să joace fotbal, le ascundea mingea.”
