Daniel Pancu s-a întors oficial pe banca tehnică a Rapidului, echipa sa de suflet, punând pixul pe un contract valabil până în vara anului 2028. Noul antrenor a anunțat imediat o campanie de achiziții masivă, bazată exclusiv pe aducerea de fotbaliști străini.
Această decizie schimbă radical strategia din Giulești pentru viitoarea stagiune a SuperLigii. Practic, conducerea clubului taie în carne vie și renunță la o bună parte din nucleul actual, optând pentru un import masiv de forță și viteză. Miza este uriașă pentru actualii componenți ai lotului, care riscă să fie puși pe liber în următoarele săptămâni. Cine va supraviețui, totuși, acestei veritabile revoluții tactice?
Nota de plata dupa ratarea Europei

Contextul acestei numiri este unul clar. „Pancone” îl înlocuiește în funcție pe Costel Gâlcă, tehnicianul care a ratat obiectivul principal impus de conducere, mai exact participarea în cupele europene. Eșecul a lăsat urme adânci în moralul vestiarului, iar reacția clubului este una tăioasă.
Iar planul de redresare este unul extrem de agresiv. Așa cum a semnalat Prosport în analiza publicată recent, giuleștenii se vor baza exclusiv pe piața externă în această perioadă de mercato.
„Conducerea știe ce profil vreau, am început să ne uităm la jucători, la doi sunt aproape hotărât. Forță, viteză. Totul e din străinătate. Facem transferuri, da, avem nevoie. Sunt niște jucători care sunt căzuți din punct de vedere mental, trebuie jucători proaspeți. Lotul, la nivel de energie, trebuie îmbunătățit. Stilul meu de fotbal este agresiv, intens, mai direct spre poartă și nu cred că am jucătorii potriviți, unii dintre ei, care să se adapteze la asta”, a declarat Daniel Pancu la DigiSport.
Curatenie generala în vestiar
Și pentru că bugetul și locurile pe listă sunt limitate, venirea noilor jucători este condiționată de plecări masive. Lista cu veniri va cuprinde cel puțin cinci nume noi, în timp ce la capitolul despărțiri se vehiculează cifre și mai mari.
Antrenorul a fost extrem de direct în privința cifrelor. „Vin 5, pleacă 5. Sau poate chiar 8!” este deviza sub care se va desfășura campania de vară.
„Minimum cinci transferuri vor fi. Vin cinci, pleacă cinci. Vin opt, pleacă opt. E posibil și asta”, a explicat tehnicianul, confirmând că remanierea poate afecta aproape un prim unsprezece complet.
Până la urmă, timpul presează clubul alb-vișiniu. Antrenorul susține că lotul are nevoie disperată de forțe proaspete (o mutare logică după un final de sezon epuizant), dar transferurile de calitate necesită negocieri dure.
„Mi-aș dori ca la începutul pregătirii să-i am la dispoziție. Pot să vină și mai târziu dacă sunt jucători buni și nu se înțeleg cu ei și mai durează, nu am o problemă”, a mai spus Daniel Pancu.
Startul pregătirilor de vară bate la ușă. Primul test real pentru noua conducere tehnică va fi oficializarea primilor doi jucători asupra cărora antrenorul a anunțat deja că s-a decis.










































Lasă un comentariu