Scoția intră din nou în atmosfera Cupei Mondiale după o pauză de 28 de ani, iar primul test vine duminică, la Boston, contra statului Haiti, de la ora 2:00 în Regatul Unit. Ora este incomodă, dar entuziasmul nu s-a stins: sunt așteptați aproximativ un milion sau chiar mai mulți scoțieni să urmărească meciul, acasă, la prieteni, în baruri sau în fanzone-uri.
Mai precis, vorbim despre o țară care nu a mai prins turneul final de aproape trei decenii, într-o perioadă în care rivala Anglia s-a calificat repetat. Diferența se vede acum în felul în care a fost primit debutul: bilete epuizate în locurile mari de vizionare, materiale promoționale cu eroii calificării și o stare de așteptare care amestecă speranța cu neîncrederea adunată în 28 de ani.
Pentru fani, miza imediată este clară: meciul cu Haiti este startul unei grupe în care urmează și dueluri cu Brazilia și Maroc, două echipe prezentate deja ca pretendente la trofeu. Asta schimbă presiunea primei nopți. Cu outsiderul Haiti, Scoția joacă nu doar pentru puncte, ci și pentru sentimentul că revenirea la Mondial nu se oprește la simpla calificare.
Imaginile distribuite înaintea turneului surprind exact această febră de așteptare, cu suporteri și pregătiri care tratează debutul ca pe un moment istoric, nu ca pe un simplu meci de grupă.
Fanzone-urile din Glasgow s-au umplut înaintea fluierului de start
Unul dintre cele mai căutate locuri este SWG3 din Glasgow, Scoția, unde toate biletele pentru meciul de debut au fost deja vândute. La fel s-a întâmplat și pentru următoarele confruntări cu Brazilia și Maroc, iar pentru fiecare dintre aceste meciuri de noapte sunt așteptate câte 1.300 de persoane.
Bob Javaheri (director de operațiuni la SWG3) a descris perfect paradoxul unei nopți de Mondial trăite în Scoția:
„Locația nu este cu siguranță străină de o atmosferă de petrecere la ora 2 dimineața. Cu toate acestea, de obicei, ne propunem să începem să oprim activitatea la acea oră, nu să o intensificăm.”
Pentru cine urmărește competiția din afara stadioanelor, aici este unul dintre detaliile care spun totul despre moment: programul nefiresc nu a tăiat interesul. L-a transformat într-un eveniment colectiv. Iar asta contează într-un turneu în care Scoția pornește fără statutul marilor favorite și își câștigă energia mai ales din tribune și din sentimentul de comunitate.
În alte imagini se vede și această dimensiune de sărbătoare locală, cu pregătiri pentru nopți lungi și ecrane mari pregătite pentru o generație care așteaptă de 28 de ani o asemenea scenă.
Tot Bob Javaheri a legat momentul de propria memorie de fan, una care spune multe despre cât de rar a fost acest drum pentru Scoția:
„Am câțiva prieteni care merg în Statele Unite pentru turneu și, oricât de dezamăgit aș fi să nu li mă alătur, nu am absolut nicio îndoială că mă vor ține la curent cu timpul lor petrecut acolo, așa că voi trăi totul prin ei. Ultima dată când Scoția a fost la Cupa Mondială, am urmărit meciul Scoția – Brazilia cu mama mea acasă. Cred că va trebui să o aduc aici, să retrăim magia pe marele ecran de data aceasta.”
Calificarea cu Danemarca a lăsat imagini care au intrat în istorie
Explozia de acum nu a apărut din nimic. Ea vine direct din seara de pe Hampden Park, când Scoția a învins Danemarca cu 4-2 în meciul decisiv pentru calificare. Două goluri au rămas imediat în memoria publicului: execuția lui Scott McTominay, o foarfecă reușită în primele trei minute, și reușita lui Kenny McLean de la jumătatea terenului, în ultimele secunde ale prelungirilor.
Nu sunt simple rezumate de meci. În Scoția, toate cele patru goluri din acel 4-2 au primit deja un statut iconic. Golul lui McTominay a fost transformat într-o murală uriașă lângă stadionul Hampden, iar postere, hanorace, căni și tricouri cu cei patru marcatori au fost tipărite și puse în circulație. Față de perioada lungă de eșecuri și deziluzii, aceste imagini funcționează acum ca simboluri ale unei rupturi.
Potrivit Theguardian, premierul Scoției, John Swinney, va fi prezent la meciul de duminică din Boston ca invitat al Asociației Scoțiene de Fotbal. Vizita nu rămâne doar în zona sportului: programul include și întâlniri la Universitatea Harvard, plus discuții cu lideri politici locali, într-un efort de promovare pentru Brandul Scoția, comerț și cultură.
Entuziasmul există, dar vechea teamă nu a dispărut
Dar Scoția nu trăiește acest turneu doar cu euforie. Istoria apasă încă. Generațiile mai vechi își amintesc Campionatul Mondial din 1978, din Argentina, când echipa condusă de Ally MacLeod a promis victoria turneului și a ieșit totuși din faza grupelor, deși a lăsat în urmă golul celebru al lui Archie Gemmill contra Olandei.
Gerry Hassan (comentator politic și academic) a rezumat exact amestecul acesta de speranță și rană veche:
„Acel sentiment a ceea ce s-a întâmplat acolo, întregul sentiment de speranță și apoi de dezamăgire, dezastru, aproape răscumpărare, aproape răscumpărarea este, posibil, mai emoționantă decât răscumpărarea reală.”
Și tot el a pus degetul pe miza pe care o simte orice fan într-un astfel de turneu: nu doar rezultatul, ci și apartenența. „Este un fel de bun rar în viața modernă, să faci parte din ceva mai mare decât tine, să fii conectat cu alți oameni, să nu fim doar ființe umane atomizate. Există o comunitate aici, există prietenie, există amintiri colective, și în unele dintre acestea avem control.”
Numai că scepticismul nu a fost evacuat nici după calificare. Hamish Husband (purtător de cuvânt al Asociației Cluburilor Armatei Tartan) a formulat poate cel mai sincer gând al momentului: „Există încă sentimentul că ceva va merge prost.”
Primul răspuns vine duminică noaptea, la Boston. Scoția începe cu Haiti, iar după acest meci urmează testele cu Brazilia și Maroc, două nopți pentru care fanzone-ul SWG3 din Glasgow are deja toate cele 1.300 de locuri ocupate.
| 1 |  | 1 |
| 2 |  | 1 |
| 3 |  | 1 |
| 4 |  | 0 |
| 5 |  | 0 |
Lasă un comentariu