Gheorghe Hagi (fost căpitan al naționalei României) a dezvăluit că regretul cel mai mare rămas după Campionatul Mondial din 1994 este semifinala pe care România nu a mai apucat să o joace cu Brazilia. Pentru generația aceea, drumul nu se oprea în sferturi: în vestiar exista convingerea că echipa poate trece de Suedia și poate ajunge în fața viitoarei campioane mondiale.
Concret, România a ieșit în sferturile de finală după 2-2 cu Suedia și lovituri de departajare, iar acel rezultat a închis și posibilul duel cu Brazilia din semifinale. Iar asta spune mult despre cât de sus își setase standardul echipa lui Anghel Iordănescu: nu se mulțumea cu cea mai bună performanță din istoria naționalei la un Mondial, ci se vedea în luptă directă cu Romario, Bebeto, Dunga și Cafu.
Hagi spune că România se vedea deja în semifinala cu Brazilia
Pentru fanii care încă se întorc la vara lui 1994, mărturisirea lui Hagi pune în cuvinte un „ce ar fi fost dacă” rămas deschis de peste trei decenii. Nu e doar nostalgie. E și o evaluare limpede a valorii acelei echipe, una care eliminase Argentina lui Diego Maradona și ajunsese între primele opt naționale ale lumii.
În declarația oferită, Hagi a vorbit fără ocol despre adversarul pe care și-l dorea.
„Brazilia toată. E cel mai mare regret. Noi toți ne vedeam acolo, simțeam că vom fi în semifinala cu Brazilia. Voiam să jucăm cu brazilienii. Cred că tactica ar fi fost la fel ca în celelalte meciuri mari, iar ca valoare eram pe acolo, aproape de brazilieni. Chiar foarte aproape, drept dovadă că i-am bătut după mulți ani când am jucat un meci demonstrativ la Timișoara. Atunci eram mai în vârstă. Ha, ha, ha!”
Ideea puternică din spatele frazei este aceasta: România nu privea Brazilia ca pe un zid imposibil. O vedea ca pe testul suprem. Dar și ca pe un meci în care putea intra cu plan clar și cu șanse reale.
Cheia era tactica, nu doar talentul
Hagi a explicat și cum ar fi arătat, în viziunea lui, duelul cu brazilienii. Nu o cursă nebună, nu un schimb continuu de atacuri. Ci un meci de răbdare, de așezare și de economie a efortului, într-un turneu jucat pe temperaturi ridicate.
Numai că exact aici apare poate partea cea mai interesantă pentru microbistul care reevaluează acea echipă: Hagi nu vorbește doar emoțional, ci tactic. România și Brazilia ar fi avut, în lectura lui, o structură apropiată.
„Dar tactica ar fi fost la fel: șapte jucători care făceau bine faza defensivă și trei jucători care atacatu foarte bine. Așa juca Brazilia, la fel juca și România. Pe căldura aia chiar trebuia să joci așa. Era foarte cald”
Asta schimbă puțin și felul în care e privit parcursul României din 1994. Nu a fost doar o echipă spectaculoasă, ci una care se considera compatibilă tactic cu cea mai puternică națională a turneului. Brazilia a mers până la capăt și a câștigat trofeul, după finala cu Italia decisă la penalty-uri. Față de România, care s-a oprit în sferturi, diferența oficială a fost de două faze fixe de la 11 metri. Ca ambiție, după cum spune Hagi, distanța era mult mai mică.
De ce declarația lui Hagi contează și azi
Pentru suporter, astfel de cuvinte nu schimbă rezultatul din 1994. Schimbă însă perspectiva. România nu mai apare doar ca echipa care a făcut un turneu mare și a cedat dramatic cu Suedia. Apare ca o națională care se simțea pregătită pentru semifinala cu viitoarea campioană mondială.
Si asta explică de ce acea generație rămâne reperul absolut al fotbalului românesc la nivel de Mondial. A atins sferturile, adică cea mai bună performanță a naționalei la această competiție. Dar, în interiorul echipei, ținta era chiar mai sus.
Potrivit Sport, Hagi a invocat și un meci demonstrativ jucat la Timișoara, Timiș, în care România a învins Brazilia după mulți ani, când jucătorii erau deja mai în vârstă. Nu poate fi pus pe aceeași linie cu un meci oficial de Mondial, dar arată ceva ce fostul căpitan simțea și atunci: diferența de valoare nu era, în ochii lor, una care să taie speranța din start.
Sfertul cu Suedia rămâne nodul unei generații
Dacă România trecea de Suedia, urma Brazilia. Atât de simplu. De aceea, sfertul terminat 2-2 și pierdut la loviturile de departajare a rămas una dintre cele mai apăsătoare seri din istoria fotbalului românesc. Nu doar fiindcă a oprit un parcurs mare, ci fiindcă a blocat meciul pe care Hagi îl numește acum cel mai mare regret al carierei sale.
Iar pentru cei care au trăit acel turneu sau l-au descoperit mai târziu, declarația fixează exact miza: România din 1994 nu voia doar să impresioneze lumea. Voia semifinala cu Brazilia. Brazilia avea să câștige Mondialul, iar România a rămas cu sfertul pierdut la penalty-uri în fața Suediei, scor 2-2 după 120 de minute.
| 1 |  | 0 |
| 2 |  | 0 |
| 3 |  | 0 |
| 4 |  | 0 |
Lasă un comentariu