Iustin Doicaru (19 ani), atacantul Farului Constanța, a intrat deja în discuția pentru echipa națională după startul puternic de sezon din Superligă. Ilie Dumitrescu
Potrivit GSP. Doicaru e un jucător cu mare potențial. Dacă juca Alibec, poate nu-l băga. Eu aș lucra enorm cu copilul ăla. Nu l-aș lăsa până ar ajunge la echipa națională, a spus Ilie Dumitrescu, conform digisport.ro.
Start de sezon exploziv
Doicaru a profitat de absența lui Denis Alibec și s-a impus ca titular la Farul, pentru care a reușit 3 goluri și o pasă decisivă în primele 4 etape ale noului sezon.
Produs al Academiei Hagi, Iustin Doicaru a debutat în Superligă în octombrie 2023, la 16 ani, 8 luni și 19 zile. În sezonul precedent, a adunat 213 minute în 11 partide din toate competițiile, contribuind cu două goluri și două pase decisive.
Ciprian Marica cere 5 milioane de euro
Performanțele sale l-au adus și într-o zonă financiară importantă pentru Farul. Deși are o cotă de piață de 100.000 de euro pe Transfermarkt, Ciprian Marica, acționar minoritar la club, a susținut că jucătorul nu va pleca pe mai puțin de 5 milioane de euro.
Nu l-am vinde sub 5 milioane de euro. În momentul ăsta e mai bun decât Bîrligea. Dă Bîrligea golul ăla din lovitură liberă cum a dat Doicaru? Îl întoarce pe Chipciu cum l-a întors la Cluj? Sunt niște calități pe care nu le vezi.
Atacantul de 19 ani este și internațional de tineret.
Citește și:
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
FinanciarulCITR avertizează că dificultățile firmelor mari se transmit furnizorilor când plățile se opresc
News24Apelul Guvernului privind restanțele salariale ale judecătorilor este așteptat să fie soluționat pe 8 octombrie
GetPonyCe trebuie verificat înainte de cumpărarea unei mașini chinezești cu garanție de 7 ani, de la baterie la reparații
BravonetShakira cere în instanță ca Gerard Piqué să vină la Miami în vacanțele scurte ale copiilor
LylaCum dai profunzime unei ținute complet negre prin texturi și accesorii, de la birou la o ieșire de seară
Revista IoanaCum alegi porțiile de struguri, castane și dovleac când ai grijă la glicemie, fără să le excluzi din meniu
Lasă un comentariu