Barcelona forțează transferul lui Alessandro Bastoni, fundașul central de 26 de ani de la Inter. Catalanii l-au pus în capul listei de achiziții pentru această vară, iar noul antrenor Hansi Flick și-a dat deja acordul pentru o mutare estimată la aproape 80 de milioane de euro. Presa din Spania susține că negocierile au demarat deja pentru aducerea unuia dintre oamenii de bază ai lui Cristi Chivu.
Prioritate absolută pentru Flick
Catalanii par deciși să rezolve problemele din defensivă. Iar cotidianul Sport a titrat pe prima pagină de astăzi: „Bastoni este alesul. Fundașul central devine o prioritate absolută: negocierile sunt în curs de desfășurare și se caută modalități de a ajunge la un acord cu Inter. Barça își planifică deja sezonul următor cu idei clare”.
Se pare că mutarea are susținere totală în club. Sursa citată dezvăluie că „există un consens deplin între conducerea sportivă și Hansi Flick pentru finalizarea a două transferuri strategice, de top, cu certitudinea că va exista o marjă salarială suficientă pentru a le realiza”.
Procesul este deja în plină desfășurare. „Clubul a început deja să lucreze pentru a-și asigura serviciile unuia dintre aceștia: italianul Bastoni. El este ținta numărul unu pentru sezonul următor și este considerat un element esențial pentru îmbunătățirea nivelului defensiv al echipei. Dacă acum câteva luni tranzacția părea practic imposibilă, acum există optimism la Barcelona, iar procesul de aducere a lui la Barcelona este deja în derulare”.
Deco a fost deja la Milano
Directorul sportiv Deco și antrenorul Hansi Flick îl consideră pe Bastoni piesa perfectă pentru noua Barcelona, fiind impresionați de prestația sa din semifinala Ligii Campionilor. Vă întrebați ce îl face atât de special? „Bastoni ar compensa plecarea nedorită a lui Íñigo Martínez dinvara trecută cu stângul său foarte bun (un detaliu esențial pentru construcție) și autoritatea din teren. Los blaugranas cred că poate deveni un adevărat lider defensiv, capabil să ofere soliditate, viteză și joc excelent de construire din apărare.”
Primele contacte au fost deja stabilite. Deco a zburat la Milano încă din noiembrie pentru a se întâlni cu apropiații jucătorului, o întâlnire menită să testeze disponibilitatea acestuia de a schimba campionatul. Sentimentul a fost unul „mai mult decât pozitiv”, chiar dacă prețul rămâne o problemă.
„Barcelona așteaptă să poată reduce prețul unei tranzacții, inițial estimată la aproape 80 de milioane de euro”.
De ce ar renunța Inter la el?
La prima vedere, pare ciudat ca Inter să renunțe la un pilon al apărării. Numai că lucrurile stau puțin diferit. Catalanii mizează pe mai mulți factori care fac tranzacția viabilă. Pe bune, italienii chiar au motive să-l vândă.
„Inter este dispusă să-l vândă pe Bastoni, disponibil în mercato în această vară. Nerazzurrii au nevoie de cash pentru a-și consolida poziția în Italia și consideră că fundașul poate fi vândut. Ceea ce nu-i cazul lui Lautaro Martínez, considerat un jucător cheie.” În plus, un episod recent a tensionat atmosfera în Serie A. Controversa din meciul cu Juventus, unde Bastoni a simulat un fault, a creat un val de critici și o presiune constantă pe stadioanele din Italia, astfel că un transfer în străinătate ar calma spiritele.
Jucătorul a ales deja
Si, poate cel mai important, dorința jucătorului ar putea fi decisivă. Deși mai multe cluburi din Premier League l-au contactat, se pare că Bastoni s-a hotărât deja. „Dacă ar pleca, ar fi doar pentru a juca pe Camp Nou. A fost nehotărât între o prelungire a contractului și un transfer la Barça, însă acum opțiunile sale par din ce în ce mai înclinate către clubul catalan.”
Această preferință clară are un dublu avantaj pentru Barcelona. „Respingerea altor oferte evită o licitație ce ar crește prețul și, în plus, salariul său este considerat sustenabil de Barça”.
Sub comanda lui Cristi Chivu la Inter, Alessandro Bastoni a jucat în 39 de meciuri, reușind să contribuie cu trei goluri și șase pase decisive.