Michael Olise, atacantul care a făcut senzație la Bayern Munchen, a intrat pe radarul granzilor din Premier League. Liverpool și Manchester United par să regrete că nu l-au remarcat pe francez pe când juca la Crystal Palace, iar acum sunt extrem de interesate de serviciile sale. Mai mult, campioana Angliei, Liverpool, ar pregăti o ofertă de 200 de milioane de euro pentru a-l aduce înapoi în Anglia, mai ales în contextul în care plecarea lui Mohamed Salah la finalul sezonului pare sigură.
Hoeness, replică acidă pentru Liverpool
Răspunsul bavarezilor nu s-a lăsat însă așteptat. Președintele de onoare al clubului, Uli Hoeness, a lăsat de înțeles că Olise, al cărui contract se întinde până în 2029, nu este de vânzare sub nicio formă. Ba chiar a avut un mesaj tăios pentru „cormorani”.
„Liverpool a cheltuit 500 de milioane pe achiziții vara trecută și are un sezon foarte prost. Așa că nu vom contribui la revitalizarea sa în stagiunea viitoare”, a comentat Hoeness informația apărută în presă. Pe bune, mai direct de atât nu se putea.
„Jucăm pentru fanii noștri”
Dar președintele de onoare nu s-a oprit aici, asigurându-i pe suporteri că banii nu reprezintă singura motivație pentru clubul din München. V-ați fi așteptat la o asemenea declarație în fotbalul modern, dominat de sume astronomice? Hoeness a explicat filosofia clubului.
„Jucăm acest joc pentru fanii noștri. Avem 430.000 de membri cotizanți, avem milioane de fani în întreaga lume și nu le este de mare folos dacă avem 200 de milioane în bancă și jucăm un fotbal mai prost în fiecare sâmbătă din cauza asta”.
Poziție oficială confirmată
Și pentru a nu lăsa loc de interpretări, directorul sportiv Max Eberl (52 de ani) a întărit poziția clubului. Acesta a confirmat hotărârea de a-l păstra pe Olise indiferent de cât de atractive ar putea fi ofertele.
„Michael are contract cu noi până în 2029, fără clauză de reziliere – suntem relaxați. Este un jucător al lui FC Bayern și are aici toate oportunitățile pe care și le-ar putea dori orice jucător de top. Vrem să ne modelăm viitorul alături de el”, a declarat Eberl.
ușa e închisă.
Explozia unui star
Toată această agitație are, e drept, o bază solidă. De la transferul său de la Crystal Palace în vara anului 2024, pentru care Bayern a plătit 51 de milioane de euro, francezul a oferit constant performanțe de top. Extrema dreaptă a strâns cifre incredibile: 36 de goluri și 50 de pase decisive în 94 de meciuri oficiale pentru bavarezi, cifre care explică de ce cluburi precum Liverpool sunt gata să spargă banca pentru el (chiar dacă se lovesc de un zid).