Joachim Low, campion mondial cu Germania în 2014, este la un pas de o revenire spectaculoasă în fotbal. Tehnicianul de 66 de ani se află în negocieri avansate pentru a prelua naționala Ghanei, calificată la Campionatul Mondial din America de Nord, pentru un salariu lunar de 150.000 de euro.
O revenire spectaculoasă
Renumit pentru mandatul său de la naționala Germaniei, pe care a condus-o între 2006 și 2021, Joachim Low este aproape de a reveni în prim-planul fotbalului internațional. Sub comanda sa, Germania a câștigat Cupa Mondială din 2014 și a terminat pe locul al treilea la ediția din 2010, desfășurată în Africa de Sud. E drept că nu a mai antrenat niciun club sau națională din 2021, după ce în trecut a pregătit echipe precum Fenerbahce și Stuttgart.
Iar acum ar putea reveni direct la un turneu final, fiind în discuții avansate cu federația din Ghana.
Criza de pe banca „stelelor negre”
Dar de ce caută Ghana un antrenor cu doar câteva luni înainte de Mondial? Răspunsul e simplu. Fostul selecționer, Otto Addo, care preluase echipa în martie 2024, a fost demis la începutul acestei săptămâni. Decizia a venit după o serie catastrofală de meciuri amicale.
„Stelele negre” au pierdut toate cele 4 partide de verificare disputate după campania de calificare: 0-2 cu Japonia și 0-1 cu Coreea de Sud în noiembrie 2025, urmate de un 1-5 cu Austria și un 1-2 cu Germania în această lună. Demiterea a avut loc pe 31 martie, cu doar 79 de zile înainte de startul competiției.
Federația a oficializat despărțirea
Anunțul a fost făcut printr-un comunicat oficial, care nu lasă loc de interpretări. Ghanezii au tăiat în carne vie, fără să mai aștepte.
„Asociația de Fotbal din Ghana (GFA) a încetat colaborarea cu antrenorul principal al echipei naționale masculine, Otto Addo, cu efect imediat. Asociația dorește să îi mulțumească sincer lui Otto Addo pentru contribuția sa și îi urează mult succes în viitoarele sale proiecte. GFA va comunica în curând noua direcție tehnică a echipei Black Stars.”
O decizie luată pe repede-înainte.
Misiune dificilă în America de Nord
Până la urmă, indiferent cine va fi pe bancă, misiunea Ghanei la turneul final nu va fi deloc ușoară. Echipa a fost repartizată în Grupa L la Cupa Mondială, alături de naționale puternice precum Anglia și Croația, dar și de Panama. O grupă din care, la prima vedere, Anglia și Croația (finalista din 2018) pornesc ca mari favorite.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyVolkswagen susține acordul franco-german pentru reguli de emisii mai permisive în Europa
BravonetBill Shankly va fi interpretat de Jude Law într-un serial despre Liverpool
LylaPsihoterapia pentru depresia din sarcină ar putea ajuta și dezvoltarea bebelușului
Revista IoanaPână la ce oră e politicos să suni sau să trimiți mesaje și cum stabilești limite pentru cele de serviciu
FinanciarulAgenții OpenAI ar fi atacat Hugging Face. Cum poate antrenarea pentru scoruri mari să încurajeze trișarea
News24Dumitru Chisăliță estimează repornirea unui reactor la Cernavodă în două săptămâni
Lasă un comentariu