Scoruri rezultate recente
Toate →
Fotbal Extern

Carles Puyol, guru la un congres controversat cu bilete de până la 370 de euro

aprilie 17, 2026
3 min citire 0 comentarii

Fostul căpitan al Barcelonei, Carles Puyol, în vârstă de 48 de ani, este principalul invitat la „Fearless”, un congres extrem de controversat despre masculinitate, organizat în Mexic. Evenimentul se adresează „bărbaților derutați și pustii pe dinăuntru”, iar biletele de participare ajung să coste până la 370 de euro.

„Dumnezeu a cerut un congres”

Congresul, care se desfășoară în orașul mexican Guadalajara între 17 și 19 aprilie, s-a născut, conform organizatorilor, din problemele unui grup de tineri care „treceau printr-o perioadă foarte dificilă”. Aceștia susțin că, din cauza atacului pe care îl suferă bărbații în societate, au fost nevoiți să meargă la terapie, suferind în „frică și tăcere”.

Dar cum au ajuns de la terapie la un eveniment si anvergură? Ei bine, după ce au format un grup de cinci persoane și au început să organizeze mici retreat-uri spirituale în 2022, inspirația a venit de sus. Pe bune. „Printr-o rugăciune, Dumnezeu a cerut un congres”, explică ei pe site-ul oficial. Răspunsul a fost la fel de clar: „Chiar vrei să facem asta? Iar răspunsul a fost clar în inima noastră. «Da, călăuziți-i pe fiii mei!»”.

Florentino Perez promite cea mai mare oferta din istoria Real Madrid. Mourinho revine ca antrenorRecomandăriFlorentino Perez promite cea mai mare oferta din istoria Real Madrid. Mourinho revine ca antrenor

Organizatorii, care spun că au pornit la drum pentru a se „vindeca”, mărturisesc că împărtășesc cu alți bărbați aceleași temeri. „Împărtășim frica de a nu fi suficienți, frica de eșec, frica de libertinajul sexual, frica de femei și chiar dorințe de sinucidere”.

Luptă, Scop și Victorie

În acest peisaj apare și Carles Puyol. Prezentarea sa, intitulată „Povestea mea: Luptă, Scop și Victorie”, este programată pentru mâine, în cadrul a ceea ce se anunță a fi „cel mai mare congres despre masculinitate din America Latină”. Fostul jucător blaugrana este descris drept „căpitanul care a condus Spania către cea mai mare victorie din istoria sa”.

Și nu e singurul nume cu rezonanță. Alături de el vor urca pe scenă personalități precum „guru-ul masculinității” Jordan Peterson, youtuber-ul religios Álvaro Quesada sau influencerița conservatoare Sarab Rey. Prețurile biletelor variază între 1.450 și 7.490 de pesos mexicani (adică între 70 și 370 de euro), iar membrii unui ordin religios beneficiază de o reducere de 50 de euro.

Cristi Chivu semneaza prelungirea cu Inter Milano până în 2028. Salariul ajunge la 3.2 milioane de euroRecomandăriCristi Chivu semneaza prelungirea cu Inter Milano până în 2028. Salariul ajunge la 3.2 milioane de euro

Reacție dură în Mexic

Apariția unui astfel de eveniment a stârnit imediat indignare.

Nu mai puțin de 140 de organizații feministe s-au unit pentru a denunța, printr-un comunicat comun, că evenimentul „nu reprezintă un progres în discuția despre masculinități, ci, dimpotrivă, un regres major”. În urma plângerilor, mai multe instituții publice, inclusiv primăriile din Zapopan și Guadalajara, și-au retras sprijinul financiar oferit inițial. Iar Guvernul statului Jalisco a ținut să precizeze că „nu este implicat în organizarea sau sponsorizarea” congresului, subliniind caracterul privat al întâlnirii.

Viața liniștită din Andorra

În timp ce numele său e implicat în acest scandal, Puyol duce o viață retrasă în Andorra. Locuiește împreună cu familia sa, fotomodelul Vanesa Lorenzo și cele două fiice, într-un sat numit La Massana, profitând de liniște, natură, dar și de beneficiile fiscale oferite de micuțul stat.

FIFA lanseaza sistemul Power Rankings pentru Cupa Mondiala 2026. Arsene Wenger conduce proiectulRecomandăriFIFA lanseaza sistemul Power Rankings pentru Cupa Mondiala 2026. Arsene Wenger conduce proiectul

Fostul fundaș a lăsat în urmă agitația Barcelonei, însă nu și afacerile. De aici își conduce compania, The Olyverse, un proiect bazat pe realitate virtuală, criptomonede și metaverse. totusi, stilul său de viață a rămas simplu: „Nu mi-a plăcut niciodată să ies în cluburi, am preferat să citesc sau să ies cu prietenii la un restaurant. Îmi place să petrec timp cu familia, să stau în natură și să practic tot felul de sporturi.”

Puyol a descoperit padel-ul (un joc similar tenisului), practică acroyoga alături de partenera sa, aleargă prin pădure și ridică greutăți. „Încerc să fiu mereu activ în viața de zi cu zi și să-mi mențin atât corpul, cât și mintea în formă”, spunea el anul trecut.

f 𝕏

Liviu Lazăr este un jurnalist sportiv cu peste 8 ani de experiență, specializat în fotbalul extern, cu un focus pe știri, rezultate și transferuri din marile ligi europene. Contribuind la Dolce Sport, una dintre cele mai importante publicații sportive din România, el oferă analize detaliate și informații de ultimă oră pentru pasionații de fotbal.

Citește în continuare

Fotbal Extern

Cele mai citite din Fotbal Extern

Mai multe din Fotbal Extern

Vezi tot →
0 comentarii

Lasă un comentariu