Florentino Perez, președintele în vârstă de 79 de ani al lui Real Madrid, a stabilit limitele financiare pentru păstrarea lui Vinicius Junior. Clubul îi propune brazilianului de 25 de ani un salariu de 20 de milioane de euro pe an, mult sub pretențiile actuale ale extremei stângi.
https://x.com/FabrizioRomano/status/2060095967269933486
Miza este uriașă pentru viitorul campioanei Spaniei. Dacă părțile nu ajung la un acord, Vinicius poate semna gratis cu orice echipă în ultimele șase luni ale angajamentului său, care expiră oficial pe 30.06.2027.
RecomandăriFlorentino Perez il oferteaza pe Jose Mourinho. Clauza de reziliere este de 3 milioane euro
Negocieri blocate pe axa Perez și Vinicius
Jucătorul a solicitat un salariu astronomic de 30 de milioane de euro anual pentru a-și pune semnătura pe noul acord. Iar refuzul inițial al conducerii a blocat momentan discuțiile. Totuși, așa cum semnalează Sport într-o analiză publicată recent, ambele tabere pozează în public într-o stare de acalmie deplină.
„Vinicius Jr.? Sper să semneze prelungirea contractului. Este unul dintre cei mai buni fotbaliști din lume”, a declarat Florentino Perez, citat de jurnalistul Fabrizio Romano.
Cifrele sezonului sub comanda lui Arbeloa
La rândul său, brazilianul a încercat să liniștească apele în fața fanilor. „La momentul potrivit, VOI REÎNOI și voi rămâne aici mult timp. Real Madrid este clubul visurilor mele. Încă mai am un an de contract, dar sunt foarte calm. Am încrederea președintelui Florentino Pérez”, a spus jucătorul, citat de Transfer News Live.
Dar cum s-a ajuns la aceste pretenții financiare? Dincolo de cifre, sezonul 2025-2026 a fost unul plin de contraste pentru el. După o primă parte dificilă în mandatul lui Xabi Alonso, brazilianul și-a revenit spectaculos sub comanda lui Alvaro Arbeloa. A strâns 53 de meciuri oficiale, în care a marcat 22 de goluri și a oferit 14 pase decisive.
Impactul istoric și venirea lui Mourinho
Statistica e implacabilă.
La doar 25 de ani, cota sa de piață a ajuns la 150 de milioane de euro, conform estimărilor Transfermarkt. Până la urmă, vorbim despre un fotbalist care a adunat 375 de meciuri în tricoul alb, cu 128 de goluri marcate și 100 de pase decisive (bornă atinsă în meciurile din La Liga). A câștigat deja 14 trofee pe Bernabeu, incluzând aici trei titluri de campion în Spania și două trofee Champions League.
RecomandăriConducerea de la Real Madrid ii cere lui Florentino Perez vanzarea lui Mbappe sau Vinicius
Următorul test cheie pentru viitorul brazilianului va fi colaborarea cu noul antrenor. Jose Mourinho preia banca tehnică pentru stagiunea viitoare, iar deciziile tactice ale portughezului vor influența direct planurile lui Vinicius la Madrid.












Lasă un comentariu