Acordul dintre Antoine Griezmann și Orlando City este acum oficial. Clubul din MLS a anunțat marți transferul starului francez, care se va alătura echipei americane în iulie 2026, semnând un contract valabil până în 2028.
Factorul Messi a fost decisiv
Dar ce l-a convins, pe bune, să lase fotbalul european de top pentru America? Prezența unor nume uriașe în campionat a contat enorm, iar francezul a recunoscut deschis rolul important jucat de fostul său coleg de la Barcelona, Lionel Messi.
„Messi a fost cu siguranță unul dintre motivele pentru care am ales să vin în MLS. Din momentul în care a ajuns în campionat, și alți jucători care evoluau în Europa au făcut, si, această mutare. Abia aștept să joc împotriva lui și să-l revăd”, a declarat Griezmann.
RecomandăriAndrei Prepeliță recunoaște în premieră. Am făcut prostii când am semnat
Cei doi au fost coechipieri la Barcelona între 2019 și 2021. În acea perioadă au evoluat împreună în 85 de meciuri și au câștigat Cupa Spaniei în 2021.
O legendă pleacă de la Atletico
Plecarea francezului încheie un capitol uriaș pentru el în fotbalul spaniol, unde a evoluat încă din 2009 pentru cluburi ca Real Sociedad, Barcelona și, clar, Atletico Madrid.
Un final de eră.
Iar Griezmann lasă în urmă o moștenire greu de egalat la Atletico. El este golgheterul all-time al clubului, cu 211 goluri marcate în 485 de partide în toate competițiile. Cu 488 de apariții, este al patrulea jucător ca număr de meciuri pentru club (o performanță remarcabilă), fiind depășit doar de legende precum Adelardo, Jan Oblak și Koke.
Contract până în 2028 în Florida
Mutarea vine deși campionul mondial din 2018 mai avea contract cu Atletico până în 2027. Numai ca jucătorul și clubul ajunseseră deja la un acord care îi permitea să plece liber de contract în această vară.
Noul său contract la Orlando City se va întinde până în 2028, clubul având și o opțiune de prelungire pentru încă un an, până în 2029. În acest sezon, atacantul a jucat 42 de meciuri în toate competițiile pentru madrileni, reușind să marcheze 13 goluri și să ofere 4 pase decisive.
RecomandăriPSG invinge Arsenal în finala Champions League. Marquinhos il consoleaza pe Gabriel dupa penalty












Lasă un comentariu