Veste șoc pentru Radu Drăgușin, aflat în cantonamentul echipei naționale. Antrenorul său de la Tottenham, Igor Tudor, părăsește echipa după doar o lună și jumătate, perioadă în care bilanțul său este de-a dreptul catastrofal: o singură victorie, o remiză și 5 înfrângeri. Spurs se află acum mai aproape ca niciodată de retrogradare, fiind pe locul 17 în Premier League.
Mandat catastrofal la Tottenham
Igor Tudor, în vârstă de 47 de ani, nu a reușit să obțină nicio victorie în Premier League de când a preluat conducerea echipei în februarie. Conducerea a decis să-l îndepărteze după ultima umilință. Englezii susțin că Tudor își putea salva postul dacă ar fi obținut o victorie cu Nottingham, numai că eșecul drastic de pe teren propriu, scor 0-3, i-a determinat pe șefi să acționeze imediat.
Echipa se află pe locul 17, prima poziție deasupra „nisipurilor mișcătoare”, cu 30 de puncte. Iar West Ham stă la cotitură, la doar un punct distanță.
Cifrele sunt horror.
Și parcursul european a fost umilitor, cu un 2-5 încasat pe Metropolitano de la Atletico Madrid, în turul „optimilor” Ligii Campionilor, chiar dacă la retur Spurs a obținut o victorie de palmares, 3-2.
Motivele nu sunt doar sportive
Nici Tudor nu era prea convins să continue, însă nu din motive fotbalistice. Tatăl său a decedat recent, iar tehnicianul croat ar fi decis să ia o pauză. În aceste condiții, cele două părți au ajuns la un acord pentru o despărțire pe cale amiabilă, dincolo de rezultatele slabe din ultima perioadă.
Al doilea antrenor schimbat în sezon
Ce se întâmplă, pe bune, la Tottenham? Clubul schimbase deja un antrenor în acest sezon. Pe 11 februarie, șefii l-au dat afară pe Thomas Frank și l-au angajat în locul său pe Igor Tudor, care avea oricum un contract de interimar, valabil doar până în vară.
Cine vine în locul lui Tudor?
Spurs caută acum de urgență un nou tehnician, iar printre numele luate în considerare pentru interimat se numără Adi Hutter (fostul antrenor de la Monaco) și fostul fundaș al lui Spurs, Chris Hughton. Ambii sunt văzuți ca opțiuni de avarie, Hughton fiind liber de contract de la plecarea de la naționala Ghanei, în 2024.
Înainte de numirea lui Tudor, Roberto De Zerbi și Robbie Keane fuseseră și ei contactați pentru posibilitatea de a prelua conducerea ca interimari, dar ambii au refuzat oferta. De Zerbi și fostul manager Mauricio Pochettino rămân principalii favoriți pentru a prelua echipa din vară, însă totul depinde de un singur lucru: menținerea în Premier League.












Lasă un comentariu