Scoruri rezultate recente
Toate →
Fotbal Extern

Inter Miami, al treilea egal la rând cu Messi pe teren. Scorul final 2-2

aprilie 12, 2026
2 min citire 0 comentarii

Nici cu Lionel Messi titular și cu Luis Suarez intrat pe parcurs, Inter Miami nu a reușit să rupă seria negativă. Echipa antrenată de Javier Mascherano a obținut doar un 2-2 pe teren propriu cu New York Red Bulls, bifând astfel al treilea meci consecutiv fără victorie în Major League Soccer.

Meci nebun în Florida

Partida a avut o desfășurare dramatică. Au fost oaspeții cei care au deschis scorul, prin Jorge Ruvalcaba, încă din minutul 15. Lucrurile păreau să se complice serios pentru gazde, însă „pescărușii” au reușit să restabilească egalitatea chiar înainte de pauză, în primul minut al prelungirilor, prin Silvetti.

Mai mult, la scurt timp după reluarea jocului, Inter Miami a preluat conducerea, după golul marcat de German Berterame în minutul 55.

Jannik Sinner egalează recordul lui Djokovic la Miami după 24 de seturi la rând RecomandăriJannik Sinner egalează recordul lui Djokovic la Miami după 24 de seturi la rând

Părea că lucrurile intraseră pe făgașul normal.

Numai ca newyorkezii nu au cedat. Robert Foloder a înscris în minutul 66, dar golul său a fost anulat după intervenția VAR pentru o poziție de ofsaid. Lovitura a venit până la urmă în minutul 77, când puștiul Adry Mehmeti, în vârstă de doar 17 ani, a marcat pentru 2-2.

Suarez, aruncat târziu în luptă

Ca de obicei în acest sezon, Javier Mascherano l-a lăsat pe Luis Suárez pe banca de rezerve la startul partidei, în timp ce Lionel Messi și fostul jucător al lui Atlético Madrid, Rodrigo de Paul, au intrat din primul minut. Atacantul uruguayan a fost trimis pe teren în locul lui Ian Fray, însă prezența sa nu a mai putut schimba cursul evenimentelor.

Inter Miami, echipa lui Lionel Messi, a înregistrat o egalitate cu Al Ahly în prima confruntare de la Mondialul Cluburilor RecomandăriInter Miami, echipa lui Lionel Messi, a înregistrat o egalitate cu Al Ahly în prima confruntare de la Mondialul Cluburilor

Oare de ce insistă Mascherano cu această strategie? Greu de spus, e drept că echipa sa pierde puncte prețioase cu această abordare.

Implicații în clasament și ce urmează

În urma acestui rezultat de egalitate, Inter Miami rămâne pe locul al treilea în Conferința de Est, la patru puncte distanță de liderul Nashville. De cealaltă parte, New York Red Bulls ocupă locul 7, poziție care asigură participarea în play-off-ul aceleiași conferințe.

Pentru echipa lui Messi, următorul meci este programat pe 18 aprilie (sâmbătă), o deplasare dificilă pe terenul celor de la Colorado Rapids.

Inter Miami. Philadelphia Union 6-4. Leo Messi iese accidentat inainte de Cupa MondialaRecomandăriInter Miami. Philadelphia Union 6-4. Leo Messi iese accidentat inainte de Cupa Mondiala

Ce au făcut celelalte staruri din MLS

Și alte foste vedete din fotbalul european au fost pe gazon în etapa din noaptea de 11 spre 12 aprilie. Într-unul dintre meciuri, Los Angeles Galaxy, echipa lui Marco Reus, a învins-o pe Austin cu 2-1, iar neamțul a oferit o pasă decisivă la primul gol al echipei sale.

Portland Timbers a trecut cu 2-1 de FC Los Angeles, echipa lui Hugo Lloris și Heung-Min Son. Foștii fotbaliști de la Tottenham (Lloris și Son) nu au fost însă în lot pentru această partidă. În schimb, Vancouver Whitecaps, echipa lui Thomas Muller, a învins-o pe New York City cu 2-0 pe teren propriu. Muller a fost titular, a purtat banderola de căpitan și a jucat tot meciul pentru canadieni.

f 𝕏

Victor Oprea este un jurnalist sportiv cu peste 8 ani de experiență la Dolce Sport, unde scrie despre fotbalul extern. Expert în știri, rezultate, clasamente și transferuri din marile ligi europene, el oferă o perspectivă aprofundată asupra fenomenului fotbalistic internațional, fiind o voce importantă pentru microbiștii din România.

Citește în continuare

Fotbal Extern

Cele mai citite din Fotbal Extern

Mai multe din Fotbal Extern

Vezi tot →
0 comentarii

Lasă un comentariu