Cristi Chivu a avut o reacție tranșantă în timpul conferinței de presă dinaintea meciului retur dintre Inter Milano și Bodo/Glimt. Antrenorul român s-a enervat vizibil când un jurnalist l-a întrebat dacă ar trebui să-i fie rușine în cazul în care echipa sa ar fi eliminată de norvegieni.
Momentul tensionat a avut loc în contextul în care Inter a pierdut meciul tur din deplasare, scor 1-3, în play-off-ul pentru optimile Champions League. Potrivit Prosport, incidentul a generat ecouri în presa internațională, care a analizat atât ieșirea tehnicianului, cât și parcursul excelent al echipei sale în campionat.
„Mai şi râzi. Felicitări!”
Replica inițială a lui Cristi Chivu pentru jurnalistul care l-a deranjat a fost scurtă și ironică: „Mai şi râzi. Felicitări!”.
Ulterior, antrenorul liderului din Serie A a oferit un răspuns diplomatic, dar ferm, acuzând o lipsă de considerație față de adversar. „Nimic nu este ruşinos în fotbal. În fotbal, există muncă din partea unui club şi a unei echipe, de o parte şi de alta, şi trebuie să acceptăm şi să respectăm adversarul, având în vedere că tu nu ne respecţi numindu-ne aşa, spunând că trebuie să ne fie ruşine să pierdem împotriva unei astfel de echipe, împotriva unui oraş cu 50.000 de locuitori”, a continuat Chivu.
Reacția presei din Franța
Incidentul a fost preluat imediat de presa din străinătate. Jurnaliștii de la publicația franceză FOTMOB au descris exact scena de la conferința de presă.
„Când a fost întrebat de un jurnalist norvegian dacă lui Inter ar trebui să-i fie rușine în cazul în care ar fi eliminată de Bodo, Chivu nu a apreciat întrebarea. A reclamat o lipsă totală de respect”, au notat francezii.
Gazzetta dello Sport: „Un tanc care zdrobește Serie A”
În contrast cu tensiunea de la conferință, presa din Italia, în special Gazzetta dello Sport, îl laudă pe Chivu pentru transformarea echipei. Jurnaliștii italieni descriu formația nerazzurrilor drept „un tanc care zdrobește Serie A”, după ce a obținut 13 victorii în ultimele 14 etape din competiția internă.
Publicația italiană a analizat pe larg evoluția echipei sub comanda românului, amintind de startul dificil de sezon. „Un astfel de clasament părea un optimism irațional, aproape utopic, la începutul sezonului, mai ales când noua Inter Milano adunase doar trei puncte modeste după primele trei meciuri de campionat (n.r. – 5-0 cu Torino, 1-2 cu Udinese, 3-4 cu Juventus). În acel moment, după înfrângerea de la Torino în fața lui Juve, urmată de eșecul de pe San Siro contra lui Udinese, părea că abia începe un drum lung prin deșertul post-Inzaghi”.
Gazzetta dello Sport subliniază meritul exclusiv al lui Chivu. „Previziunea nu putea fi mai greșită: antrenorul român a șters memoria scurtă și dezamăgirile recente lăsate de predecesorul său (n.r. – Simone Inzaghi), a impus o metodă diferită și a construit, șurub cu șurub, un tanc care zdrobește Serie A. Nu există nicio îndoială că lupta pe plan intern este acerbă și continuă să ofere cadouri nedorite liderilor clasamentului, însă meritul pentru avansul (în continuă creștere) îi aparține chiar lui Chivu”.
Performanța actuală este una istorică pentru club. „A adunat 14 rezultate pozitive, dintre care 13 victorii usturătoare. Este doar a patra oară în 118 ani când nerazzurrii ajung la 64 de puncte după 26 de etape de campionat: Interul record al lui Trapattoni din 1988-89 a ajuns la 65 de puncte (luând în calcul trei puncte pentru o victorie. N.red. – în acea perioadă se acordau două puncte pentru un meci câștigat), în 2006-07, în perioada dominației post-Calciopoli, a obținut 70, iar în 2023-24 a încheiat în fruntea clasamentului și a obținut a doua stea după ce a luat 69 de puncte în primele 26 de meciuri”, a mai arătat sursa citată. În prezent, Inter se află la 10 puncte distanță de marea rivală AC Milan, ocupanta locului secund.