Scoruri rezultate recente
Toate →
Fotbal Extern

Ionuț Radu, integralist în revenirea Celtei la Valencia, a primit nota 5 de la spanioli

aprilie 5, 2026
2 min citire 0 comentarii

Ionuț Radu (28 de ani), titularul naționalei, a fost integralist în victoria spectaculoasă a Celtei Vigo, 3-2 pe terenul Valenciei. Portarul român a încasat două goluri de la „lilieci”, ambele de la Guido Rodriguez, însă echipa sa a reușit să întoarcă scorul și să plece cu toate cele trei puncte.

Un prim gol primit cu semne de întrebare

Revenit la echipa de club, Radu și-a reluat locul în poarta Celtei. S-a remarcat pentru prima dată în minutul 11, când a avut un plonjon spectaculos pentru a respinge șutul lui Almeida dintr-o lovitură liberă periculoasă. Numai că bucuria a fost de scurtă durată. Din cornerul rezultat, Valencia a deschis scorul. Gazdele au bătut scurt, au centrat în careu, iar după o bâlbâială a fundașilor, balonul a ajuns la Guido Rodriguez. Acesta a șutat din prima, la colțul scurt. Deși Radu era aproape și ținea prima bară, a părut că vede mingea târziu și nu a mai putut interveni. Putea face mai mult?

Revenire de senzație în repriza secundă

Dar Celta nu a cedat. Oaspeții au egalat în partea a doua, în minutul 56, prin Ilaix Moriba. Si au intrat în avantaj doar patru minute mai târziu, când Fernando Lopez și-a trecut numele pe lista marcatorilor cu o finalizare de zile mari, direct în vinclu, din interiorul careului. Avantajul galicienilor s-a mărit în minutul 81, prin reușita lui Swedberg, care părea să închidă meciul.

Nota 5 de la El Desmarque și verdictul spaniolilor

Pentru prestația sa, publicația spaniolă El Desmarque i-a acordat lui Ionuț Radu nota 5, considerând că ar fi putut evita primul gol încasat. Jurnaliștii au motivat decizia în detaliu. „O intervenție bună cu «mâna opusă» la un șut din lovitură liberă al lui André Almeida. Ar fi putut face mai mult la golul lui Guido Rodríguez, având în vedere că mingea s-a dus la colțul scurt. Din acel moment, aproape că nu a mai avut nimic de lucru. Nu a putut vedea momentul șutului la al doilea gol marcat de Guido Rodriguez”.

Un final tensionat și lupta pentru Europa

Finalul de meci a adus din nou emoții. Gazdele au marcat pentru 2-3 în minutul 90+3, prin același Guido Rodriguez. Argentinianul a înscris de pe zonă centrală, cu un șut la care Radu a fost mascat (nu a avut vizibilitate) și, pe bune, nu a avut ce face.

O victorie uriașă, până la urmă.

În urma acestui succes, Celta Vigo s-a apropiat la un singur punct de locul 5, ocupat de Real Betis, având acum 44 de puncte față de cele 45 ale andaluzilor.

Parteneri

Articole recomandate din rețeaua noastră
f 𝕏

Victor Oprea acoperă pentru dolcesport.ro subiecte de fotbal extern și fotbal intern.

Citește în continuare

Fotbal Extern

Cele mai citite din Fotbal Extern

Mai multe din Fotbal Extern

Vezi tot →
0 comentarii

Lasă un comentariu