Naționala din Kosovo a produs surpriza în play-off-ul pentru Mondialul din 2026, învingând Slovacia cu 4-3 chiar la Bratislava. Iar guvernul de la Priștina a reacționat imediat, anunțând o primă record de 500.000 de euro pentru eroi, înaintea „finalei” decisive cu Turcia.
Primă de jumătate de milion de euro
Vestea a venit direct de la ministrul de finanțe, Hekuran Murati, care a făcut anunțul pe contul său de Facebook. Acesta a confirmat că premierul Albin Kurti și-a respectat promisiunea făcută jucătorilor înaintea partidei. „Bună dimineața, învingătorilor! La cererea prim-ministrului, le vom distribui jucătorilor 500.000 de euro pentru victoria de aseară. Suma va fi aprobată în ședința de guvern de luni”, a scris oficialul kosovar.
O promisiune ținută.
Un meci de-a dreptul nebun la Bratislava
Presa de la Priștina a numit triumful drept „cea mai mare victorie din istoria naționalei”. Și pe bună dreptate. Meciul a fost de-a dreptul criminal, cu răsturnări de situație incredibile. Slovacii au condus de două ori, însă de fiecare dată au fost egalați de o echipă a lui Kosovo care pur și simplu nu a cedat. Pe bune, cine se aștepta la asta?
Numai că după a doua egalare, gazdele s-au rupt. Florent Muslija, jucător la Fortuna Dusseldorf, și Kreshnik Hajrizi (legitimat la Sion) au dus scorul la un neverosimil 4-2 pentru oaspeți. Replica slovacilor a venit mult prea târziu, prin Strelec, în minutul 90+4, gol care doar a stabilit scorul final, 3-4.
Dubravka, dărâmat: „Mă va bântui mult timp”
La final, frustrarea era vizibilă pe chipul slovacilor. Portarul Martin Dubravka a încercat să explice cum a putut echipa sa să piardă un meci pe care părea să-l controleze în prima parte. „Am avut o primă repriză foarte bună, dar a doua parte a fost foarte proastă. După ce Kosovo a egalat din nou, nu am mai putut ține pasul cu ei”, a recunoscut goalkeeperul.
Declaratia sa a continuat pe un ton amar. „Sunt trist, mă va bântui mult timp. Pentru noi, jucătorii mai în vârstă, a fost una dintre ultimele noastre șanse de a juca la Cupa Mondială. Dar aceasta este realitatea”.
Urmează finala cu Turcia, un duel David vs. Goliat
Pentru kosovari urmează acum meciul decisiv cu Turcia, programat marți. La prima vedere, diferența de valoare este uriașă. „Conform datelor Transfermarkt, naționala Kosovo are o valoare totală a lotului de aproximativ 116 milioane de euro, în timp ce a Turciei se ridică la aproximativ 453 de milioane de euro”, notează publicația „Gazeta Express”.
Dar lucrurile nu-s chiar așa simple. Ziarul de la Priștina subliniază miza partidei, dincolo de cifrele seci. „Pentru Kosovo, acesta este cel mai important meci din istorie. O victorie asupra Turciei ar asigura prima participare la un turneu major, la doar un deceniu după ce a fost recunoscută și admisă de UEFA și de FIFA. Marți, la Pristina, nu piața va decide valorile, ci inima de pe teren”.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaDEXA poate depista osteoporoza înainte de fracturi. Cum te pregătești pentru examinarea de 10-30 de minute
FinanciarulEuro este 5,3495 lei la BNR pe 23 octombrie 2026. Cât înseamnă în lei ratele, chiriile și salariile în euro
News24Un economist de la Universitatea Spiru Haret ajunge în instanță pentru presupusa însușire a 916.533 lei
GetPonyVolvo Cars pierde până la 30% din valoarea bursieră după trecerea pe pierdere
Bravonet„The Prestige”, de Christopher Nolan, revine la cinema pe 29 ianuarie 2027, pentru prima dată în IMAX și pe 70 mm
LylaStimularea cerebrală pentru stres posttraumatic a adus 68% remisiune într-un studiu, potrivit dezvoltatorului



Lasă un comentariu