Joan Laporta, care va prelua oficial pe 1 iulie al treilea său mandat de președinte la FC Barcelona, a lansat un atac direct la adresa rivalei Real Madrid. Fără ocolișuri, șeful catalanilor a vorbit despre arbitraj, relația rece cu Florentino Perez, dar și despre deciziile dureroase din trecut, precum plecarea lui Leo Messi.
Relația cu Florentino Perez s-a deteriorat
Unul dintre cele mai tensionate subiecte abordate de Laporta a fost legătura sa cu președintele madrilenilor, Florentino Perez. E drept că relațiile dintre cele două cluburi nu au fost niciodată simple, dar acum par a fi la un minim istoric, totul pornind de la faimosul caz „Negreira”.
„De destul de mult timp a trecut de când nu am mai vorbit nu Florentino Perez. De când s-a prezentat în cazul «Negreira», relațiile s-au deteriorat”, a recunoscut Laporta. Cazul la care face referire vizează o anchetă de corupție sportivă legată de plăți de aproximativ 8,4 milioane de euro făcute de FC Barcelona, între 2001 și 2018, către firmele lui Jose Maria Enriquez Negreira, fost vicepreședinte al Comitetului Tehnic al Arbitrilor. Barcelona susține că plățile erau pentru consultanță și rapoarte tehnice.
Atac direct la arbitraj
Discuția despre cazul Negreira a deschis, cum era de așteptat, cutia Pandorei în privința arbitrajului din Spania. Laporta nu s-a ferit să arunce săgeți direct către rivala din capitală, sugerând un tratament preferențial constant.
„Întotdeauna am avut sentimentul că trebuie să fim mult mai buni decât ceilalți, pentru că arbitrii nu ne ajută. Aici, se pare că întotdeauna ajută pe Real Madrid”, a tunat președintele Barcelonei. Iar acuzațiile nu s-au oprit aici. „Acum critică faptul că am angajat pe cineva care a fost vicepreședinte, în timp ce ei au avut președinți ai comisiei de arbitri legați de Madrid.”
O declarație de război, pe bune.
Superliga, un proiect fără sens
Un alt subiect fierbinte a fost proiectul Superligii, din care Barcelona a decis în cele din urmă să se retragă. De ce au renunțat catalanii la o competiție care promitea venituri colosale? Laporta oferă o explicație tranșantă, arătând cu degetul spre lipsa de concretețe a planului și presiunea venită din partea forului european.
„Am decis să părăsim Superliga din lipsă de sens: proiectul nu se concretiza, iar noi le-o spusesem deja. În plus, UEFA lua măsuri pentru a îmbunătăți sustenabilitatea fotbalului în Europa”, a explicat Laporta.
Despre plecarea lui Messi
Poate cel mai dureros moment pentru fanii catalani din ultimii ani rămâne plecarea lui Lionel Messi în vara lui 2021, o decizie pentru care Laporta a fost aspru criticat. Președintele își asumă hotărârea și o justifică prin nevoia de a reconstrui echipa pentru viitor, chiar dacă asta a însemnat sacrificarea celui mai mare jucător din istoria clubului.
„Am făcut ceea ce trebuia să fac. Leo era la sfârșitul carierei sale și trebuia construită o nouă echipă”, a spus el. Și totuși, a rămas cu un regret? „Mi-ar fi plăcut să construiesc noua echipă cu ajutorul lui Leo? Da. Am încercat, dar nu a funcționat”, a încheiat președintele Barcelonei.


































Lasă un comentariu