Scoruri rezultate recente
Toate →
Fotbal Extern

Lens si PSG se intalnesc in meciul decisiv pentru titlu. Liderul are 73 de puncte in clasament

mai 13, 2026
4 min citire 0 comentarii

Stadionul „Bollaert-Delelis” fierbe in asteptarea celui mai important duel al saptamanii din fotbalul francez. In aceasta seara, de la ora 22:00, Lens primeste vizita liderului PSG intr-o confruntare care poate decide matematic soarta titlului in Ligue 1. Miza este absolut uriasa, ca parizienii ocupa prima pozitie cu 73 de puncte, in timp ce gazdele pandesc de pe locul secund, cu 67 de puncte stranse pana acum.

Miza uriasa si un echipament inedit pentru parizieni

O victorie a celor de la Lens ar relansa complet campionatul pe final, reducand diferenta la doar trei puncte. Dar lucrurile pot lua rapid si o alta intorsatura. Un succes in deplasare i-ar incrona pe elevii lui Luis Enrique campioni pentru a 14-a oara in istoria clubului.

Si pentru ca un astfel de meci atrage atentia intregii Europe, oaspetii au pregatit o miscare de marketing complet neasteptata. Trupa din capitala Frantei va purta in aceasta seara un tricou special, creat in colaborare cu Labubu (o figurina care a luat cu asalt lumea modei ca accesoriu in ultima perioada).

Ambele formatii traverseaza o perioada excelenta de joc. Niciuna nu a mai simtit gustul infrangerii in ultimele cinci partide disputate.

Cifre ofensive de speriat si visul european

Lens are un atac extrem de puternic anul acesta, cu 62 de goluri marcate in sezonul intern pana in prezent. Sub comanda lui Pierre Sage, echipa a bifat recent o victorie dificila, dar vitala, 1-0 contra celor de la Nantes, venita dupa doua remize pline de actiune: 1-1 cu Nice si un nebun 3-3 impotriva lui Brest.

Iar pe baza informatiilor obtinute de Gsp, stim exact cat de periculosi raman parizienii in fata portii, indiferent de adversar.

PSG domina ierarhia ofensiva, fiind cea mai prolifica trupa din competitie, cu 71 de goluri marcate in Ligue 1. Dincolo de campionat, baietii lui Luis Enrique au invins Brest cu 1-0 in ultimul meci si si-au demonstrat clasa in Liga Campionilor. Acolo, au reusit sa elimine gigantul Bayern Munchen cu scorul general de 6-5. Urmeaza marea finala impotriva englezilor de la Arsenal, programata pe 30 mai, de la ora 19:00, la Budapesta.

Sa fie acesta sezonul de vis pentru formatia de pe Parc des Princes?

Istoricul direct si declaratiile antrenorilor

Statistica este implacabila.

In confruntarile directe recente, PSG a dominat autoritar. In prima intalnire din acest sezon, jucata in septembrie 2025, campioana s-a impus cu 2-0 pe teren propriu, gratie unei duble semnate de atacantul Bradley Barcola. De fapt, gazdele de azi nu au mai castigat in ultimele patru intalniri din campionat, inregistrand infrangeri pe linie in campania precedenta la scorurile de 0-1, 1-2 si 0-2. Singurul duel cu adevarat pe muchie de cutit a avut loc in Cupa Frantei, in decembrie 2024, cand Lens a cedat abia dupa executarea loviturilor de departajare.

La conferinta de presa, Luis Enrique a debordat de incredere, afirmand clar ca PSG este deja campioana in opinia sa, judecand dupa avansul si maturitatea aratate pe teren.

„Ambele echipe se află într-o situație identică. Lens va juca finala Cupei Franței la o săptămână după încheierea campionatului, iar noi avem finala Ligii Campionilor la două săptămâni după aceea. Meciul de mâine va fi diferit. Cred că Pierre Sage va proceda la fel. Este o sărbătoare a fotbalului francez, cu cele mai bune două echipe ale sezonului. Vom încerca să ne arătăm valoarea, la fel va face și Lens”, a declarat tehnicianul spaniol.

Acesta a tinut sa isi laude rivalii pentru parcursul excelent: „Nimeni nu și-ar fi imaginat asta la începutul sezonului. Este prima dată de când am venit aici când o echipă ne pune probleme. Lens merită să fie în Liga Campionilor, felicitări lor. Este o adevărată provocare. Felicitări lui Sage, pentru felul în care joacă echipa sa.”

Probleme de lot si echipele probabile

Pana la urma, presiunea pica pe umerii gazdelor, care vor incerca sa rupa seria negativa bazandu-se pe energia din tribune. Doar ca antrenorul Pierre Sage are cateva batai de cap serioase in alcatuirea primului 11.

„Există un jucător care este încă suspendat, Saud Abdulhamid. Apoi, îi avem pe Jonathan Gradit și Régis Gurtner, care, clar sunt încă indisponibili. Toți ceilalți jucători sunt pregătiți să joace”, a explicat antrenorul lui Lens.

Pe langa cei mentionati, de la gazde mai lipsesc Celik, Bermont si F. Sylla. Nici oaspetii nu scapa de infirmerie. Achraf Hakimi, Nuno Mendes si Warren Zaïre-Emery sunt accidentati, in timp ce Pacho si Kang-in Lee sunt si indisponibili pentru deplasarea de azi.

Meciul va fi condus la centru de arbitrul Benoît Bastien, iar echipele probabile pregatite pentru start sunt urmatoarele:

  • Lens: Risser, Ganiou, Baidoo, M.Sarr, Aguilar, Sangare, Thomasson, Udol, Thauvin, Edouard, W. Said
  • PSG: Safonov, Mayulu, Zabarnyi, Beraldo, Hernandez, Neves, Vitinha, Dro, Doue, O. Dembele, Kvaratskhelia

Fluierul de start se va da exact la ora 22:00 pe stadionul „Bollaert-Delelis”.

f 𝕏

Victor Oprea acoperă pentru dolcesport.ro subiecte de fotbal extern și fotbal intern.

Citește în continuare

Fotbal Extern

Cele mai citite din Fotbal Extern

Mai multe din Fotbal Extern

Vezi tot →
0 comentarii

Lasă un comentariu