Bayern Munchen a reușit o revenire de senzație, de la 0-3 la 4-3 cu Mainz, dar gestul de la final al lui Michael Olise a umbrit totul. Francezul, autor al unui gol, l-a refuzat pe coechipierul său Jamal Musiala la un selfie, arătându-i degetul mijlociu în fața întregului stadion.
Un gest care poate cântări enorm
O glumă proastă sau un gest cu adevărat deplasat? V-ați fi așteptat la așa ceva?
Indiferent de intenție, fapta sa ar putea avea consecințe serioase. Plasat deja de specialiști pe lista scurtă pentru Balonul de Aur, Olise va fi judecat de votanți și pentru capitolul fair-play, unde, pe bune, nu stă deloc bine. Iar episodul de după meciul cu Mainz, în care și-a acoperit fața cu palma și i-a arătat degetul mijlociu lui Musiala, nu îl ajută deloc în această cursă.
„Mister Nonșalant”, un personaj flegmatic
Nu e prima dată când comportamentul lui Olise este considerat bizar. Din cauza stilului său flegmatic, coechipierii și fanii l-au poreclit „Mister Nonșalant”.
Transferat în vara lui 2024 de la Crystal Palace, francezul a refuzat în primul său sezon la Bayern să acorde interviuri, chiar și pentru site-ul oficial al clubului. Numai că lucrurile nu se opresc aici. Mai târziu, când în sfârșit a acceptat să vorbească, a oferit răspunsuri foarte scurte. Nu de puține ori, chiar Musiala (cel implicat în incidentul de acum) a fost cel care l-a împins în fața camerelor de luat vederi și a tradus ceea ce spunea.
Șah în loc de sărbătoare
Un alt episod bizar s-a petrecut la sărbătoarea de titlu a lui Bayern, în 2025. În vreme ce coechipierii celebrau în balconul Primăriei din Munchen, Olise era complet focusat pe smartphone-ul său.
Ce făcea? Ei bine, după ce jurnaliștii au mărit fotografiile făcute atunci, au constatat că el juca șah online!
Pasiunea sa este cunoscută.
De altfel, francezul este un mare pasionat al sportului minții, având un IQ de 127. Dar gestul său față de Musiala vine, paradoxal, după un meci în care amândoi au marcat goluri decisive pentru revenirea spectaculoasă a lui Bayern de la 0-3, contribuind la victoria cu 4-3 în fața lui Mainz.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
LylaCât costă fertilizarea in vitro și ce poți face cu embrionii rămași
Revista IoanaCum verifici reclamele la suplimente alimentare înainte să plătești și ce faci dacă ai fost păcălit
FinanciarulDeficitul statului a scăzut față de 2025 la nouă luni, dar a crescut cu 4,6 miliarde de lei în trimestrul al treilea
News24Reținerea talonului poate opri mașina imediat. În alte cazuri, dovada permite circulația 15 zile
GetPonyCe piese auto merită cumpărate de la dezmembrări și ce piese alegi noi
BravonetCarla’s Dreams a început „Simfonic” cu toate biletele vândute la Chișinău. Următorul concert e anunțat la Cluj-Napoca pe 20 noiembrie.










