Dezastrul este complet în fotbalul italian. După ce Squadra Azzurra a ratat a treia calificare consecutivă la un Campionat Mondial, pierzând finala play-off-ului cu Bosnia-Herțegovina la Zenica (1-1, 2-4 la loviturile de departajare), scandalul a explodat la cel mai înalt nivel. Ministrul Sportului, Andrea Abodi, îi cere demisia președintelui Federației (FIGC), Gabriele Gravina, iar premierul Giorgia Meloni a convocat o reuniune de urgență a Guvernului.
Declarația care a aruncat totul în aer
În loc să-și asume eșecul naționalei pregătite de Gennaro Gattuso, șeful Federației, Gabriele Gravina, a avut o reacție de o aroganță rară, care a jignit întreaga mișcare sportivă din peninsulă. Și, clar, a aprins spiritele. Hai să vedem ce a putut să spună.
„Fotbalul este un sport profesionist, iar celelalte sunt de amatori. Sportivii care practică alte discipline sunt angajaţi la stat… Ştim, totuşi, că ne aflăm într-o perioadă de criză, iar lumea politică poate reflecta asupra ei”, a declarat Gravina, aflat la conducerea FIGC din 2018.
Reacția Guvernului nu a întârziat
Replica a venit imediat, tăioasă și fără menajamente, chiar de la ministrul Sportului, Andrea Abodi. Într-un comunicat oficial, acesta a anunțat că e nevoie de o schimbare radicală. „Este clar pentru toată lumea că fotbalul italian trebuie reconstruit și acest proces trebuie să înceapă cu o reînnoire a conducerii FIGC”, a transmis Abodi.
Iar atacul la adresa lui Gravina a continuat, punctând exact derapajul acestuia. „Guvernul și-a demonstrat concret, de-a lungul anilor, angajamentul față de întreaga mișcare sportivă italiană. Cred că e obiectiv incorect să încercăm să negăm responsabilitatea pentru cea de-a treia ratare la rând a calificării la Mondiale, acuzând instituțiile de presupuse eșecuri și minimalizând importanța și profesionalismul altor sporturi. Îi voi cere lui Gravina să demisioneze. Aștept un plus de demnitate din partea lui”.
E limpede că răbdarea s-a terminat.
O întreagă generație fără bucuria Mondialului
Dincolo de cifre și de luptele politice, ministrul a atins și o coardă sensibilă, impactul cultural al acestor eșecuri repetate. V-ați gândit vreodată cum se simte un copil italian care nu și-a văzut niciodată naționala la un turneu final mondial?
„Fotbalul este un sport și, într-o perioadă de criză militară și economică precum aceasta, n-ar trebui să fie încărcat cu o semnificație excesivă. Pe de altă parte, e incontestabil că nu este doar un sport, în special în Italia, unde fotbalul a devenit cultură populară, un ritual comunitar și prestigiu internațional. Îmi pare rău să mă gândesc că există o întreagă generație de copii și tineri care n-a experimentat încă emoția de a urmări echipa națională jucând la Mondial”, a mai spus Abodi.
Exemple de demnitate din trecut
Ministrul a ținut să-i amintească lui Gravina că alți președinți dinaintea sa au avut demnitatea să plece după eșecuri mult mai mici. Asta ca să fie clar mesajul. „Când ratezi Campionatul Mondial timp de trei ediții la rând, este o înfrângere. Astăzi nu este o zi normală. A da vina pe ceilalți, a spune că se aștepta mai mult de la instituții, nu poate fi suficient. Îmi amintesc că au existat momente de exprimare demnă în trecut. Abete a plecat după faza grupelor eșuată din Brazilia, iar regretatul Tavecchio a făcut același lucru după playoff-ul împotriva Suediei”.
Abodi a încheiat promițând sprijin, dar cerând o schimbare de atitudine. „Vom continua, ca și până acum, să facem ceea ce este responsabilitatea instituțiilor, dar este nevoie de responsabilitate, umilință și respect din partea tuturor. Italia trebuie să redevină Italia, chiar și în fotbalul mondial”.
Numai că lucrurile nu sunt atât de simple. Numirea unei administrații speciale la Federație (FIGC) poate fi decisă de Consiliul Național Olimpic (CONI) doar în circumstanțe excepționale, precum nereguli administrative grave, încălcări ale regulamentelor sau neasigurarea bunei desfășurări a campionatelor.