Bogdan Lobonț, fostul portar al naționalei, a povestit un episod memorabil din perioada petrecută la AS Roma. Antrenor era atunci Luis Enrique, actualul tehnician de la PSG, care tocmai a câștigat un meci istoric, 5-4 cu Bayern, în semifinalele Champions League. Iar în centrul atenției s-a aflat, cum altfel, legendarul Francesco Totti.
„Uman, în Top 3 antrenori”
Bogdan Lobonț l-a descris pe Luis Enrique într-un mod cu totul special. Fostul portar român, care a lucrat cu spaniolul în sezonul 2011-2012, îl plasează pe un piedestal aparte, nu neapărat pentru calitățile tactice, ci pentru cele umane. „Cu umanitate. E autentic. Am întâlnit foarte mulți antrenori de-a lungul carierei, el se află în Top 3, printre cei care, uman, aveau un plus.”
Lobonț a detaliat cum reușea tehnicianul să motiveze jucătorii: „Îți dădea un boost de energie, un boost mental ieșit din comun, prin felul în care se comporta, prin felul în care îți vorbea.”
Și poate cel mai surprinzător detaliu este legat de calmul său. „Atât timp cât am lucrat cu el, un an la Roma, nu l-am auzit o dată să țipe la un jucător. Cu toate că se enerva, nu ridica tonul. Reușea să-și păstreze calmul și te făcea să realizezi singur ceea ce nu ai făcut bine”, a mai spus Lobonț.
Dialogul care a făcut istorie: „Adu-l pe Messi!”
Povestea cea mai savuroasă vine însă dintr-un moment de cumpănă al echipei. După doar câteva etape dintr-un sezon pe care Lobonț îl descrie drept „oscilant”, Luis Enrique a încercat să afle direct de la jucători care este problema. Așa s-a ajuns la un dialog de colecție.
„Țin minte o discuție, după 3-4 etape, începusem campionatul oscilant… Înainte de antrenament ne-a strâns în jurul lui și ne-a pus o întrebare: «Bă, băieți, ce lipsește echipei să performeze?». Totti răspunde: «Mister, adu-l pe Messi! El lipsește, adu-l aici!». «OK, bine, dați drumul la antrenament!»”, a rememorat fostul internațional român.
Pe bune, ce altceva ai fi putut răspunde?
Un antrenor la început de drum
Luis Enrique ajungea la Roma în 2011, într-un moment de mari schimbări pentru clubul din capitala Italiei. E drept că venea de la un nume mare, dar condusese doar echipa secundă a catalanilor.
„Venise de la Barcelona B, într-o perioadă de tranziție a noastră, la Roma. În acel an, în vară, clubul a fost preluat de o societate americană, condusă de James Pallotta. A fost primul antrenor din era americană”, a explicat Lobonț. Schimbările au fost masive, cu aproximativ 15 jucători noi aduși la echipă, printre care și Bojan Krkic, considerat la acea vreme „un profil important pentru Europa”.
Dar Lobonț a simțit potențialul încă de atunci. „Se vedea de atunci că avea să devină un antrenor mare”, a punctat el.
Fan declarat al lui PSG datorită lui Enrique
Astăzi, Luis Enrique (care are deja în palmares două Ligi ale Campionilor, una cu Barcelona în 2015 și cealaltă cu PSG în 2025) este unul dintre cei mai respectați tehnicieni din lume. Bogdan Lobonț recunoaște că a devenit un suporter al parizienilor tocmai datorită prezenței spaniolului pe bancă.
„Face lucruri fenomenale acum la PSG. Direcția fotbalului se îndreaptă acolo, spre fotbalul propus de el. L-am văzut la anumite meciuri cum stătea în tribune, ca antrenorii de fotbal american, și cum gestiona partidele de acolo, cu Rafel Pol, mâna lui dreaptă, pe bancă. neasteptat. Sunt fan PSG pentru că el este acolo!”, a mărturisit fostul portar.
În acel sezon 2011-2012 petrecut sub comanda lui Luis Enrique, Bogdan Lobonț a apărat în 9 partide pentru AS Roma, echipă care a încheiat ediția de Serie A pe locul 7.



