Alexandru Mitriță a aflat nota de plată pentru gestul inexplicabil din campionatul Chinei. Extrema echipei Zhejiang a primit o suspendare de 4 etape și o amendă totală de 65.000 de euro după ce și-a tras un adversar de păr în minutul 88 al partidei cu Chongqing Tonglianglong, pierdută cu 0-1.
Clipa de nebunie care l-a lăsat fără replică
Se juca minutul 88 al meciului din etapa a patra. Fără o miză directă în acea fază, Mitriță a făcut un gest care a șocat pe toată lumea. L-a apucat de păr, din spate, pe un adversar și l-a tras. Arbitrul i-a arătat direct cartonașul roșu, fără să stea pe gânduri.
Ce a fost în capul fostului internațional? Greu de spus, dar cert e că ieșirea nervoasă îl va costa scump.
Sancțiuni pe linie, de la federație și de la club
Asociația Chineză de Fotbal nu a stat mult pe gânduri. A decis să-l suspende pe Mitriță pentru 4 etape și i-a aplicat o amendă de 5.000 de euro. Numai că problemele nu s-au oprit aici pentru fotbalistul român.
Propriul său club, Zhejiang, a considerat că imaginea i-a fost pătată și l-a penalizat cu o sumă uriașă: 60.000 de euro.
O notă de plată usturătoare.
Așadar, în total, Mitriță trebuie să scoată din buzunar 65.000 de euro pentru că și-a pierdut cumpătul pentru o secundă.
Mitriță și-a cerut scuze public
Imediat după incident, conștient de gravitatea faptei, Alexandru Mitriță a transmis un mesaj prin care a încercat să repare ce se mai putea repara.
„Vreau să îmi prezint sincer scuzele pentru comportamentul din meciul de noaptea trecută (n.r. – 5 aprilie). Copleșit de emoții, mi-am pierdut cumpătul și am eșuat în a mă controla! Îmi asum toată responsabilitatea. Nu acesta este modul în care mă comport de obicei.Regret cu sinceritate modul în care am gestionat situația și impactul negativ pe care l-a avut asupra echipei. Vreau să îmi cer scuze fanilor care mereu ne-au încurajat.În timp ce acest incident este regretabil, voi considera că este o lecție pentru dezvoltarea personală. Am învățat din această greșeală. Mulțumesc pentru critici. Ne vedem pe teren.”, a transmis jucătorul.
O lovitură grea și pentru echipă
Suspendarea lui Mitriță vine într-un moment foarte prost pentru Zhejiang. Românul era om de bază, fiind titular în primele patru etape ale sezonului, perioadă în care a reușit să marcheze un gol și să ofere trei pase decisive.
Iar situația din clasament nu este deloc una confortabilă. Zhejiang Professional ocupă locul 8 din 16, cu doar două puncte acumulate. Startul de sezon a fost oricum unul dificil, echipa fiind penalizată de federația din China cu 5 puncte încă dinainte de prima etapă.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaCum îți adaptezi somnul când apare oboseala de toamnă și ce simptome justifică o evaluare medicală
FinanciarulVânzările magazinelor au coborât cu 5% în ianuarie-august 2026, în pofida revenirii din ultima lună
News24Luca Niculescu negociază voturile pentru Guvern între condițiile opuse ale PSD și PNL privind austeritatea
GetPonyCum se verifică anvelopele înainte de montaj. Ce înseamnă 91V și când este permis un indice de viteză mai mic
BravonetPaula Cojocari explică de ce divorțează de Stelian Ogică după doar patru luni de căsnicie
LylaCând vorbirea devine dificilă. Cum se deosebesc afazia, disartria și apraxia verbală
Lasă un comentariu