Live 2 în direct
Toate →
Fotbal Extern

Revoluție în fotbal Legea Wenger se testează oficial din 4 aprilie

martie 31, 2026
2 min citire 0 comentarii

FIFA a confirmat astăzi că prima ligă canadiană (CPL) va testa celebra „Lege a ofsaidului” propusă de Arsène Wenger. Experimentul începe pe 4 aprilie, odată cu startul noului sezon, iar inițiativa își propune să crească ritmul meciurilor și să promoveze un fotbal mai ofensiv.

Ce este „Legea Wenger”?

Dar cum vine asta, mai exact? Noua regulă, supranumită și regula „luminii zilei”, este menită să ofere un avantaj clar atacanților. un jucător nu va mai fi semnalizat în afara jocului dacă măcar o parte a corpului său (cu care poate marca legal) se află pe aceeași linie cu penultimul adversar.

Definiția oficială sună așa: „Un jucător aflat în atac nu va fi în ofsaid dacă cel puțin o parte a corpului său este aliniată cu penultimul adversar”.

Altfel spus, un atacant trebuie să fi depășit complet ultimul fundaș pentru a fi penalizat.

Prin introducerea acestui criteriu vizual clar, testul își propune să facă jocul mai fluent și să încurajeze atacul.

Wenger: „Un proiect important”

Arsène Wenger, actualul director de Dezvoltare Globală a Fotbalului la FIFA, a explicat miza acestui test. „Acesta e un proiect important. Testarea acestei noi interpretări într-o competiție profesionistă ne va permite să înțelegem mai bine efectele sale asupra clarității și fluidității jocului, precum și asupra promovării unui stil de fotbal mai ofensiv. Mulțumim CPL și Federației Canadiene de Fotbal pentru sprijinul acordat în a ne permite să participăm la acest test într-una dintre competițiile lor. Așteptăm cu nerăbdare să analizăm rezultatele acestui experiment”, a declarat fostul manager al lui Arsenal.

O altă noutate provocarea antrenorilor

Numai că asta nu e singura modificare majoră testată în Canada. În paralel, Canadian Premier League va implementa și un sistem de asistență video la cererea antrenorilor. V-ați imaginat vreodată că un antrenor poate cere el însuși o revizuire VAR?

E drept că o pot face doar când consideră că s-a produs o eroare clară de arbitraj în patru situații specifice: gol marcat sau anulat, penalty acordat sau refuzat, cartonaș roșu direct sau o identificare incorectă a unui jucător. Antrenorii vor avea un număr limitat de astfel de solicitări.

Iar procedura este una foarte strictă, pentru a nu fragmenta jocul. „Pentru o astfel de solicitare, aceștia trebuie să prezinte un cartonaș celui de-al patrulea oficial imediat după incidentul sau situația în cauză, pentru a reduce la minimum întreruperile jocului și a respecta legile jocului, care nu permit anularea unei decizii odată ce jocul a fost reluat. Revizuirea video n-are scopul de a înlocui arbitrajul video (VAR), dar oferă arbitrilor o asistență valoroasă în luarea deciziilor”, se mai arată în comunicatul FIFA.

f 𝕏

Liviu Lazar scrie pe dolcesport.ro despre fotbal intern și fotbal extern.

Citește în continuare

Fotbal Extern

Cele mai citite din Fotbal Extern

Mai multe din Fotbal Extern

Vezi tot →
0 comentarii

Lasă un comentariu