Adrian Mazilu, atacantul de 20 de ani pentru care Dinamo a plătit vara trecută 400.000 de euro, le răspunde contestatarilor. Fără gol sau assist în 14 meciuri, tânărul fotbalist adus de la Brighton a oferit o replică tăioasă înainte de meciul cu U Cluj, amintind de perioada neagră prin care a trecut.
„Lumea uită că am fost pe bară doi ani”
Criticile nu l-au ocolit pe Mazilu, mai ales după ce a fost adus ca un transfer de marcă în Ștefan cel Mare. Numai că jucătorul are propria sa versiune și cere răbdare, explicând că revenirea după problemele medicale grave nu se face peste noapte. E drept că a trecut ceva timp, dar pauza a fost imensă.
„Am văzut că lumea cam vorbește, în general. Lumea uită că am fost pe bară în ultimii doi ani și cât de greu este să revii în formă maximă la ritmul intens al colegilor. Nu știu dacă lumea conștientizează acest lucru, dar las lumea în pace”, a declarat Mazilu.
Și, pe bune, cum e să revii după o absență atât de lungă? Atacantul a detaliat calvarul prin care a trecut.
„E greu, să ai două operații când încă ești un copil. Am depășit momentul, trebuie să muncesc mai mult, ușor, ușor îmi reintru în ritm. Îmi văd de drumul meu. După doi ani de accidentări, de stat, e greu după patru luni să revii să rupi norii. E nevoie de minute, de răbdare, mulțumesc clubului că are răbdare cu mine”, a continuat el.
Iar Mazilu a încheiat pe un ton optimist: „Lumea mă știe cum jucam înainte, însă lucrurile se mai schimbă în timp. Neavând continuitate, lucrurile se mai schimbă în timp. Sper să îi mulțumesc și să fac jocuri din ce în ce mai bune și să fiu chiar mai bun decât am fost!”.
Atac dur de la o glorie a „câinilor”
Una dintre cele mai dure reacții la adresa lui Mazilu a venit de la Claudiu Vaișcovici, fost jucător important la Dinamo. După înfrângerea cu Universitatea Craiova, scor 0-1, Vaișcovici nu l-a menajat deloc pe tânărul atacant.
„După schimbări, chiar cu om în plus, Dinamo a fost «prafao». Brazilianul «prafao». Ca ăsta, în stânga, aici, că nici nu vreau să-i mai pronunț numele, joc și eu, la vârsta asta! Să vină mingea la mine, să o preiau, să intru 3 meciuri în centru și să dau mingea înapoi. Ca Mazilu! Păi băi baiatule… Băi baiatule, ești tinerel, dă-i drumul la treabă. Ia-o cu tine la picior, driblează și tu un adversar, doi, intră într-o combinație, dă un șut la poartă. Așa, să stau lipit de margine… A intrat de vreo două ori și a dat o pasă în stânga, în rest nimic!”, a tunat Vaișcovici la Prima Sport.
Obiectiv îndrăzneț: top 3 și Cupa României
În ciuda seriei negative a echipei (7 meciuri fără victorie), Mazilu este convins că Dinamo poate redresa situația. Titular în egalul cu CFR Cluj, scor 1-1, el spune că se simte tot mai bine fizic și că golul marcat pentru națională i-a redat încrederea.
„Mă simt din ce în ce mai bine pe partea fizică. Mă antrenez zi de zi, se vede că am crescut în joc, în ritm. Mister îmi oferă încredere, sper să-mi ajut echipa cât mai mult și să dau randament maxim. Sper și la goluri frumoase”, a spus atacantul.
Golul e o tradiție de familie.
„De mic am avut golurile în sânge, trebuie să marchez fiind acolo în atac. Tata a fost atacant, fratele meu la fel. Lupt pentru echipă, îmi doresc să ofer și assist-uri”, a adăugat el.
Urmează duelul cu U Cluj de sâmbătă, de la ora 21:00, un meci pe care dinamoviștii trebuie să-l câștige. „Am avut ocazii foarte mari cu CFR Cluj, trebuia să câștigăm, am fi avut un altfel de moral. Noi ne dorim și câștigarea Cupei și să urcăm în clasament. Eu vreau victorii în ambele meciuri, cu U Cluj și cu Craiova, în Cupă. Putem face față să terminăm sezonul în top 3”, a afirmat Mazilu, plin de încredere.
Nu l-a uitat nici pe cel care l-a lansat în fotbalul mare, Gică Hagi, omul alături de care a câștigat titlul cu Farul în sezonul 2022/2023. „Domnul Hagi m-a crescut, alături de dumnealui am făcut cea mai mare performanță a carierei până acum și mă bucur că este la echipa națională”, a încheiat jucătorul pentru care Brighton plătea Farului 3 milioane de euro în ianuarie 2024.

