Alexandru Bourceanu, fostul căpitan al celor de la FCSB, a vorbit despre situația complicată prin care trece campioana României. La 40 de ani, acesta crede că problemele sunt de natură psihologică, jucătorii fiind măcinați de tristețe și vinovăție după plecarea antrenorilor.
Tristețe și vinovăție în vestiar
Fostul mijlocaș a pus degetul pe rană și a explicat ce crede că se întâmplă în mintea fotbaliștilor de la FCSB. Bourceanu susține că echipa se află într-un moment psihologic extrem de dificil, poate unul dintre cele mai negre.
„Din punct de vedere al stării creierului, echipa nu este nu e în cel mai bun moment, chiar cred că este într-unul din cele mai negre. Cred că îi încearcă multe emoții pe jucători, printre care tristețea și vinovăția.”
Pe bune, cine s-ar fi gândit la asta?
Legături care nu se rup niciodată
Iar principala cauză pare să fie plecarea antrenorilor Charalambous și Pintilii, cu care jucătorii au avut o relație excelentă. Legăturile create după două titluri câștigate împreună nu se șterg ușor.
„Cred că relația dintre echipă și antrenorii Charalambous și Pintilii a fost foarte bună, cred că ea continuă să fie foarte bună, iar jucătorii cred că sunt triști că ei au plecat. Mai ales în momentul în care câștigi împreună cu niște oameni, nu o dată, ci de multe ori, și 2 titluri pe lângă foarte multe meciuri de-a lungul a doua sezoane și jumătate, se creează niște legături care nu se rup niciodată.”
Limbajul corpului îi trădează
Dar dincolo de tristețe, apare și un alt sentiment puternic: vinovăția. Jucătorii se simt responsabili pentru îndepărtarea staff-ului tehnic.
„Apoi vine sentimentul de vinovăție. Împreună cu acei oameni ai câștigat meciuri, iar în final tu ca jucător ești pe teren și nu reușești să câștigi, iar voi care sunteți împreună cu noi trebuie să plecați. Asta este dificil și cred că cei mai mulți jucători experimentează asta.”
Semnele sunt vizibile, crede Bourceanu, care a observat starea de spirit a jucătorilor. „Din exterior, cum am văzut anumite imagini cu jucătorii, vedem un limbaj al corpului în care se uită în jos, sunt triști, sunt apăsați. Nu voiau să fie acolo (n.r. în play-out).”
O situație greu de gestionat.
„Și noi am trecut prin această situație și cred că dacă asta se întâmplă îi înțelegem perfect, sau cel puțin eu îi înțeleg perfect”, a încheiat fostul căpitan.
Cine este Alexandru Bourceanu
Născut la Galați, Alexandru Bourceanu este unul dintre cei mai importanți jucători din istoria recentă a FCSB, unde a fost căpitan în trei mandate diferite (2011-2014, 2014-2015 și 2016-2017). Palmaresul său este solid:
- A câștigat 7 trofee în carieră, toate cu FCSB: 3 titluri, o Cupă a României, două Cupe ale Ligii și o Supercupă.
- A evoluat în Liga 1 la Oțelul, Poli Timișoara, FCSB și Dunărea Călărași.
- În străinătate a jucat pentru Trabzonspor (Turcia) și Arsenal Tula (Rusia).
- A adunat 27 de selecții pentru echipa națională a României.
