Islam Slimani, atacantul în vârstă de 37 de ani, nu mai este jucătorul celor de la CFR Cluj. Clubul din Gruia a anunțat oficial că a ajuns la un acord pentru rezilierea contractului cu fotbalistul algerian, care era considerat jucătorul cu cel mai spectaculos CV din lot. Aduse în luna septembrie, fostul vârf de la Lyon, Monaco sau Leicester pleacă din Superliga cu cifre dezamăgitoare.
Anunțul oficial al despărțirii
CFR Cluj a făcut anunțul plecării pe rețelele de socializare, printr-un comunicat scurt și la obiect. Contractul, care ar fi trebuit să expire în luna iunie, a fost astfel încheiat mai devreme, semn că randamentul jucătorului nu a fost cel așteptat de conducere.
„Mulțumim, Islam Slimani! Clubul CFR 1907 Cluj și atacantul Islam Slimani au ajuns la un acord privind încheierea colaborării. În tricoul echipei noastre, Slimani a evoluat în 16 partide, reușind să înscrie un gol și să ofere două pase decisive. Îi mulțumim pentru munca depusă la clubul nostru și îi dorim mult succes în continuare!”, au transmis ardelenii.
Cifre modeste pentru un star internațional
Dincolo de comunicatul elegant, cifrele spun o poveste destul de clară. În cele 16 partide bifate în tricoul vișiniu, Slimani a reușit să marcheze un singur gol și a oferit două pase decisive. E drept că așteptările erau mult mai mari de la un fotbalist care a jucat la cel mai înalt nivel în Europa.
Mai mult, implicarea sa în acest play-off a fost practic nulă.
Iar prezența sa a fost simbolică, adunând doar 3 minute pe teren în eșecul cu U Cluj, scor 1-2, din chiar prima etapă. Pe bune, cum să mulțumești cu atât de puțin un club care se bate la titlu?
Visul Cupei Mondiale, spulberat în Gruia
Unul dintre motivele pentru care Slimani a ales să semneze cu CFR Cluj a fost dorința de a rămâne în circuit și de a forța o convocare la naționala Algeriei pentru Cupa Mondială din vară. Numai că planurile sale nu s-au potrivit cu realitatea din teren. Prestațiile slabe l-au făcut să nu mai fie chemat la lot la ultimele acțiuni ale selecționatei sale.
Și totuși, vorbim despre cel mai bun marcator din istoria naționalei Algeriei, cu 47 de reușite în 102 partide. O performanță incredibilă, care contrastează puternic cu randamentul său din România. La turneul final, Algeria face parte dintr-o grupă cu Argentina, Iordania și Austria, iar șansele ca Slimani (acum fără echipă) să prindă lotul sunt minime.































Lasă un comentariu