Unirea Slobozia a primit o lovitură teribilă pe finalul meciului cu Metaloglobus, fiind egalată de un gol marcat cu capul de cel mai scund jucător din Superligă, Moses Abbey (1,63 metri). Rezultatul a consfințit retrogradarea matematică a echipei lui Florin Bratu, însă nu aduce deloc liniște în tabăra lui Claudiu Niculescu, care se pregătește acum de o finală pentru supraviețuire.
Presiunea și-a spus cuvântul
Vizibil descumpănit la interviul de după meci, tehnicianul de 49 de ani al Unirii Slobozia a pus rezultatul pe seama tensiunii uriașe din subsolul clasamentului. Iar pasul în spate făcut de echipa sa în minutele de final a costat-o scump, două puncte vitale irosite.
„Un șoc pe final, cum am trăit și în alte meciuri. Dezamăgirea e mare. Presiunea rezultatelor își spune cuvântul, am făcut pasul în spate. Până la urmă, am plecat cu un punct. Nu e mulțumitor”, a declarat Niculescu.
Dar gândurile sale se îndreaptă deja spre următoarea partidă, una care capătă accente dramatice. „Oricum, trebuia să câștigăm cu Hermannstadt etapa viitoare. A devenit un meci important. Sper să ne revenim din punct de vedere mental și o luăm de la capăt.”
Nici bucurie, nici liniște
Egalul de la Clinceni a trimis-o matematic pe Metaloglobus în liga secundă. Cum vine asta, să trimiți un prieten (pe Florin Bratu, antrenorul gazdelor) în „B” și totuși să nu te bucuri? Ei bine, Claudiu Niculescu a explicat că nu are niciun motiv de fericire, fiind mult prea dezamăgit de propriul rezultat.
„Nu am vorbit după meci cu Florin Bratu. Îmi pare rău pentru el, dar nu sunt fericit nici pentru mine”, a recunoscut antrenorul.
Acesta a subliniat că, dincolo de soarta adversarilor, propria echipă are de suferit. „E amărăciune mare când primim un asemenea gol, dar la fotbal lucrurile se pot întoarce în favoarea ta dacă muncești, dacă ești încrezător și dacă ai spirit de sacrificiu.”
Portarul confirmă: „Se simte ca o înfrângere”
Sentimentul de frustrare este împărtășit și de jucători. Portarul Robert Popa a fost direct și a recunoscut că echipa sa nu a făcut un meci grozav, iar punctul obținut are, de fapt, gustul amar al unei înfrângeri.
„Rămânem cu acel gust amar, am luat gol pe final.”
Goalkeeper-ul a continuat analiza la rece, fără să se ascundă. „Una peste alta, mai devreme sau mai târziu, acest rezultat este unul echitabil. Nici nu ne-am creat foarte multe oportunități, cu toate că știam că o să lase multe spații pe care nu le-am fructificat. Am avut oportunități să ducem mingea în careu, dar nu ne-am creat destule ocazii. Ne-a lipsit ceva la ultima pasă, nu știu ce să zic. Acest egal se simte ca o înfrângere, fiindcă a venit pe final.”
Finală pentru supraviețuire cu Hermannstadt
Pana la urma, totul se va decide în meci direct. Unirea Slobozia și Hermannstadt sunt la egalitate perfectă în clasamentul din play-out, cu câte 20 de puncte, ambele beneficiind de rotunjirea aplicată la finalul sezonului regular.
Numai ca avantajul este de partea sibienilor, care au avut mai multe puncte în sezonul regular, acesta fiind criteriul de departajare. Așadar, pentru Niculescu și elevii săi, meciul de lunea viitoare este unul de totul sau nimic, victoria fiind singura opțiune.
Antrenorul a concluzionat scurt și la obiect. „Până lunea viitoare, nu ne rămâne decât să ne lingem rănile, să ridicăm privirea din pământ, să lucrăm la mental și să facem tot ce ne stă în putință pentru a câștiga cu Hermannstadt. Ca să sintetizăm această discuție, lucrul cel mai important rămâne meciul cu Hermannstadt de săptămâna viitoare.”
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Pagubele după o inundație de la vecini se pot recupera în trei ani. Iată primii pași care îți pot salva banii
GetPonyRadarul care vede câți oameni sunt în mașină aduce amenzi de 200 de euro în Spania pentru benzile HOV folosite ilegal
BravonetGeorge Tănase a confirmat divorțul după patru ani de căsnicie. Cum s-a rupt discret povestea ținută secretă
LylaTemperatura corporală poate atinge 40 de grade Celsius în 10-15 minute. Iată ce faci ca să eviți complicațiile grave la insolație
Revista IoanaPerdelele se spală la 30°C, 40°C sau 60°C, în funcție de material. Așa le albești fără să le strici la centrifugă
FinanciarulCheltuielile pentru sănătate au depășit 108 miliarde de lei, arată INS











Lasă un comentariu