Marius Croitoru (45 de ani) a avut parte de un debut de vis pe banca lui FC Botoșani. Echipa sa a revenit spectaculos și a învins Unirea Slobozia cu 3-2, deși era condusă cu 2-1 în ultimele minute ale partidei. La final, antrenorul era în culmea fericirii și le-a transmis jucătorilor că pot petrece cum doresc victoria.
„Meritul este al băieților”
Imediat după fluierul final, Marius Croitoru a direcționat toate laudele către jucătorii săi, considerându-i unicii artizani ai acestei reveniri de senzație. Credința a fost cuvântul de ordine. „Meritul este al băieților. Au crezut când le-am zis că vom întoarce scorul dacă vom juca la fel”, a declarat tehnicianul.
Discursul de la pauză, unde a contribuit și Miron, pare să fi fost decisiv. „Le-am zis să avem încredere că îi întoarcem. Asta le-a spus și Miron la pauză, e numai meritul lor.”
Iar felicitările nu au întârziat să apară, fiind transmise public. „I-am felicitat și personal, o fac și acum: bravo lor.”
„Dumnezeu ține cu oamenii care încearcă”
Dar revenirea nu a fost deloc simplă, mai ales în condiții de inferioritate numerică. Croitoru a subliniat efortul echipei sale de a controla jocul chiar și în zece oameni. „Am dominat o echipă jucând în 10.”
E drept că soarta meciului putea fi alta, adversarii ratând o șansă uriașă de a închide partida. Numai ca antrenorul Botoșaniului a pus totul pe seama determinării. „E adevărat că au avut o ocazie imensă, dar Dumnezeu ține cu oamenii care încearcă mai mult. Și la 1-1 am încercat să câștigăm.”
Liber la petrecere în oraș
Și după atâta tensiune, ce urmează? V-ați gândit vreodată ce face un fotbalist după o victorie smulsă în prelungiri? Croitoru a oferit un răspuns neașteptat, dându-le jucătorilor undă verde la distracție, ca o formă de eliberare după o perioadă dificilă. „În seara asta ne bucurăm, refulăm, au dreptul să o facă cum vor ei. Nu mă interesează ce fac.”
Victoria este esențială nu doar pentru moralul echipei, ci și pentru suporteri. „Multe bucurii în orașul ăsta nu avem și cred că o mare bucurie este sâmbătă seara, când oamenii vin în nocturnă la meci”, a mai spus el.
Această victorie vine ca o gură de oxigen. „Este o victorie muncită, care ne aduce o liniște pe care băieții nu au mai simțit-o în ultima vreme”, a concluzionat Croitoru.
„Eu doar am găsit ce era aici”
Modest, noul antrenor al Botoșaniului a refuzat să își asume meritele pentru lotul pe care îl are la dispoziție. „Meritele sunt ale celor care au alcătuit lotul, eu doar am găsit ce era aici. Și, în mare măsură, meritul este al jucătorilor.”
Un mesaj clar pentru vestiar.
Croitoru a ținut să le amintească jucătorilor de potențialul lor, menționând că ei sunt cei care au adunat punctele de până acum. „Cel mai greu lucru în fotbal este să te obișnuiești cu înfrângerile. Când te obișnuiești cu ele, ajungi să simți că e ceva normal. Acum au ocazia să întoarcă tot ce a fost negru pentru ei în ultima perioadă. Acele 42 de puncte tot ei le-au făcut.” În final, a transmis un mesaj de unitate: „Trebuie să înțeleagă că nu există titular și rezervă.”





































Lasă un comentariu