Dinamo a obținut primul punct în play-off-ul Superligii, după remiza scor 1-1 cu FC Argeș în etapa a treia. Fostul atacant și oficial al „câinilor”, Ionel Dănciulescu, a analizat partida și a identificat exact momentele care au schimbat soarta jocului pentru echipa antrenată de Kopic.
Mutările care au schimbat jocul
Prima repriză a fost, la prima vedere, a gazdelor. Ionel Dănciulescu consideră că inspirația antrenorului dinamovist la pauză a fost decisivă, în special prin introducerea pe teren a doi jucători care în mod normal sunt titulari, Gnahore și Karamoko.
„Un plus pentru FC Argeș în prima repriză. Au avut ocaziile mai importante, au reușit să marcheze dintr-un penalty făcut de Armstrong, dar și Dinamo a avut două posibilități de a marca. Kopic a mutat bine, i-a introdus pe Karamoko și Gnahore și echipa a avut o altă exprimare și altă consistență cu ei doi. Au urcat liniile și au pus presiune mare pe FC Argeș, ei au greșit și Gnahore a egalat. A fost o partidă destul de bună, intensă, cu ritm Ambele echipe au încercat să joace un fotbal plăcut. Rămâne un semn de întrebare ce s-a întâmplat la ultima fază”, a declarat Dănciulescu la Digi Sport.
două mutări inspirate.
Controversa din final
Iar faza finală a lăsat loc de multe interpretări. O minge a căzut în careul piteștenilor și l-a lovit în mână pe Brobbey, însă arbitrul Szabolcs Kovacs (după o scurtă consultare cu camera VAR) a lăsat jocul să continue. A fost sau n-a fost penalty? Până la urmă, e greu de spus.
Dănciulescu a rămas cu dubii chiar și după ce a revăzut reluările. „E de vorbit dacă mingea îi vine direct în mână lui Brobbey sau dacă din piept îi vine în mână”, a completat fostul dinamovist.
Ilie Dumitrescu laudă adversara
Dar laudele nu s-au îndreptat doar spre Dinamo. Prezent în același studio, Ilie Dumitrescu a ținut să sublinieze forța adversarului, considerând FC Argeș o echipă foarte incomodă și surpriza campionatului.
„Puteau fi neînvinși dacă nu era gafa lui Căbuz. Argeș este o echipă incomodă, foarte organizată, cu tranziție foarte rapidă și joc direct. Pune probleme. Are o evoluție bună, este surpriza campionatului. În play-off este altă competiție și văd că FC Argeș se ridică la un nivel foarte bun”, a punctat și Ilie Dumitrescu.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyRadarul care vede câți oameni sunt în mașină aduce amenzi de 200 de euro în Spania pentru benzile HOV folosite ilegal
BravonetGeorge Tănase a confirmat divorțul după patru ani de căsnicie. Cum s-a rupt discret povestea ținută secretă
LylaVaccinul antigripal. Categorii de vârstă și boli cronice eligibile pentru compensare 100%
Revista IoanaCartofii rezistă până la iarnă la 3°C-5°C și în întuneric
FinanciarulCheltuielile pentru sănătate au depășit 108 miliarde de lei, arată INS
News24Leonardo Badea¸ Prim-viceguvernator BNR: Globalizarea renegociată, între hegemonie, protecționism și reziliență











Lasă un comentariu