Daniel Pancu, antrenorul de 48 de ani care a readus-o pe CFR Cluj în lupta pentru titlu, își leagă viitorul de performanța europeană. Deși patronul Nelu Varga a garantat public că tehnicianul va continua, Pancu anunță că va părăsi echipa dacă ratează calificarea în cupele europene. Iar asta în ciuda unei reveniri de-a dreptul formidabile, cu 12 victorii obținute în ultimele 13 etape.
Restanțe și un gazon „normal de prost”
Dincolo de rezultatele excelente, în Gruia nu e totul roz. Antrenorul a vorbit deschis despre problemele financiare și de infrastructură cu care se confruntă clubul. E drept că nu par să-l sperie.
„Situația financiară e ca întotdeauna. Se mai adună câte o lună de restanțe, însă așa a funcționat clubul tot timpul, e ceva normal”, a declarat Pancu. Nici starea gazonului nu e mai bună, ba chiar a devenit o obișnuință ca suprafața de joc să fie sub orice critică în anumite perioade ale anului. „Starea gazonului e și ea «normală». Adică e foarte prost terenul acum. În centrul terenului, gazonul e rău. Ne-am antrenat pe el, a funcționat și sistemul de încălzire, grade cu minus. An de an e aceeași poveste, am înțeles. În perioada din decembrie până la sfârșitul lui martie, gazonul e prost. Când se termină campionatul, e iarăși perfect”, a adăugat tehnicianul.
Optimism pentru licența europeană
Până la finalul lunii martie, cluburile trebuie să fie la zi cu toate datoriile pentru a putea obține licența de participare în competițiile europene. În ciuda restanțelor menționate, Daniel Pancu nu pare deloc îngrijorat de această situație. Se bazează pe oamenii din conducere.
„Nu am emoții [că CFR ar putea să nu obțină licența pentru Europa]. E domnul Iuliu Mureșan acolo, sunt mulți oameni care susțin CFR Cluj, îi văd în fiecare zi”, a punctat antrenorul.
Varga garantează, Pancu contrazice
Recent, patronul Nelu Varga oferea asigurări clare privind viitorul băncii tehnice, indiferent de rezultatul final din play-off. „Normal că îi vom prelungi contractul. Nu se pune problema. Am vorbit cu Iuliu Mureșan despre faptul că va rămâne”, spunea finanțatorul clujenilor. Numai că, pentru Pancu, lucrurile stau puțin diferit. Contractul său se prelungește automat doar în cazul accederii în cupele europene, iar antrenorul consideră acest obiectiv esențial pentru a continua.
„Dacă nu jucăm în Europa, nu prea aș avea motive să rămân. Îmi place clubul, e imens, dar ăsta ar fi un obiectiv ratat”, a tranșat Pancu discuția. Tehnicianul vede o eventuală ratare ca pe un eșec personal greu de digerat. „Dacă mă întrebi acum, aș lua-o ca pe un eșec și ar fi o mare dezamăgire, mi-ar fi greu să continui. Așa gândesc acum, mai sunt 8 etape, să vedem. Dar șansele să ating acest obiectiv sunt mai mari decât să nu reușesc”.
Pe bune, cum să nu fii încrezător după o asemenea serie?
Metamorfoza CFR-ului sub comanda lui Pancu
Transformarea echipei de la venirea lui Daniel Pancu (în noiembrie 2025) este spectaculoasă. A preluat o formație aflată pe locul 13 de baraj, cu doar 13 puncte câștigate în 15 etape, și a dus-o în play-off, pe poziția a 4-a, la numai 3 puncte de lider.
Cifrele vorbesc de la sine.
În cele 20 de meciuri cu el pe bancă, CFR Cluj a înregistrat 14 victorii, 3 remize și doar 3 înfrângeri, având o medie impresionantă de 2.25 puncte pe meci. O performanță care face ca presiunea obiectivului european să fie și mai mare.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaSeattle apare cu 10 cafenele independente recomandate. Ce găsești de la latte art la cafea vietnameză în phin
FinanciarulLa plățile instant, banii trimiși greșit pot pleca pe loc, iar recuperarea nu este garantată
News24Brentford rămâne neînvinsă și urcă pe locul cinci, dar Sunderland egalează din penalty, 1-1
GetPonyAmendă de 4-5 puncte la Brașov pentru trusa sau extinctorul expirate. Ce trebuie verificat
BravonetBătălia Antena 1, PRO TV s-a rupt în audiențe. Cine a luat publicul tânăr și cine masa
LylaDin iulie 2026, cazarea trebuie să ofere internet și TV LCD. Ce verifici înainte să plătești
Lasă un comentariu