Ceahlăul Piatra Neamț este la un pas de retrogradarea în Liga 3, după înfrângerea de pe teren propriu cu CS Dinamo, scor 0-2. Cu doar două etape rămase de jucat în play-out-ul ligii secunde, nemțenii sunt pe loc direct retrogradabil, la două puncte de poziția de baraj, și vin după 12 meciuri consecutive fără victorie. Șansele de salvare sunt, hai să fim serioși, aproape nule.
Grijă de la meci la meci: neprezentarea
Problema principală la Piatra Neamț nu mai este de mult salvarea sportivă. Ci simpla supraviețuire. Președintele Angelo Alistar dezvăluie că principala grijă a clubului, pe tot parcursul anului, a fost să găsească bani pentru a se putea prezenta la meciuri, riscul neprezentării fiind luat în calcul aproape de fiecare dată.
„Ne vom lupta până în ultima etapă, chiar dacă șansele de a mai prinde barajul sunt foarte mici. Sperăm în primul rând să reușim să ne prezentăm la ultimele două etape, pentru că așa a fost tot anul, am luat fiecare meci în parte să vedem dacă reușim să ne prezentăm. Pentru că implică niște cheltuieli și nu am știut până în ultimul moment dacă ne putem prezenta. Principala noastră grijă a fost să găsim bani să ne putem prezenta la jocuri. Până aici am făcut-o, sper să reușim și la ultimele două jocuri și să terminăm campionatul, pentru că ar fi urât ca un club de tradiția Ceahlăului să nu reușească să termine campionatul pe teren. Și după ce se va încheia totul, vom vedea ce vom face în continuare. Da, înainte de fiecare meci s-a luat în calcul neprezentarea. Am reușit pe ultima sută de metri să ne strângem, să plecăm, să plătim arbitri, deplasări”, a declarat Angelo Alistar.
Un singur om a mai ținut echipa în viață
Iar singurul sprijin a venit, paradoxal, tot de la fostul finanțator al clubului, omul de afaceri Anton Măzărianu. El a achitat deplasările, baremurile de arbitraj și chiar jumătate dintr-un salariu pe ianuarie. Oficialul nemțean explică situația incredibilă prin care trece echipa, care nici măcar nu e sigură că va face deplasarea la Târgu Mureș.
„A fost un an incredibil de greu, nu doresc nimănui. Din păcate, nicăieri nu am găsit sprijin, singurul om care ne-a ajutat a fost tot domnul Măzărianu, așa cum a putut dânsul. Și e de înțeles, singur nu poate face minuni. Luăm meci cu meci, mergem la Târgu Mureș, dacă reușim să ne prezentăm. Așteptăm să încheiem campionatul și să vedem ce vom face în continuare. Avem meci la Târgu Mureș acum, mergem să jucăm, vom face tot ce ne stă în putință să luăm puncte, cât putem aduna în cele două meciuri. Dar important, repet, este să ne prezentăm. Speră să reușim acest lucru. La momentul acesta nu suntem siguri că vom face deplasarea, încă mai aștept niște răspunsuri din diferite părți”, a completat Alistar.
„Mă simt ca un părinte care nu poate oferi nimic”
V-ați putea imagina cum e să conduci un club în asemenea condiții? Atmosfera la echipă s-a deteriorat complet încă din septembrie, odată cu intrarea în insolvență, moment în care jucătorii au pierdut mai multe salarii. Președintele clubului recunoaște că acest sezon l-a consumat enorm din punct de vedere personal.
„Atmosfera nu a fost bună de la început, din septembrie încoace, după ce s-a intrat în insolvență. Și s-a continuat la fel. M-am simțit exact ca un părinte care nu reușește să facă nimic pentru copiii lui, care nu poate să le ofere nimic. Sunt și un tip care pune mult suflet în ceea ce face și a fost un an care m-a consumat enorm. Dar nu regret că am făcut acest pas. Niciodată nu o să regret. Știam că situația este foarte grea, mi-am asumat. Nu-mi plâng de milă acum, Doamne ferește de așa ceva! Vreau doar să spun că îmi doresc să încheiem acest campionat pe teren”, a transmis președintele Ceahlăului.
Soluția șoc: „Cel mai corect ar fi un pas înapoi și Liga 3”
Reorganizarea pare singura cale.
Alistar este brutal de sincer și admite că retrogradarea nu ar fi o surpriză, ba chiar ar putea fi un nou început necesar pentru club. E drept că, la cum arată lucrurile, un pas înapoi ar putea fi singura soluție viabilă pentru viitor.
„Se poate întâmpla orice în ultimele două etape, dar șansele sunt foarte mici. Nu știm dacă mai prindem barajul. Dar, din punctul meu de vedere, la momentul acesta cel mai corect ar fi un pas înapoi și Liga 3. Liga a 3-a înseamnă reorganizare, și așa suntem în insolvență! Cheltuielile ar fi mult mai mici, ar trebui să construim o academie pe baza căreia să se facă o nouă echipă. Nu pot să spun că e o mare surpriză pentru mine faptul că am ajuns în situația în care suntem, din punct de vedere sportiv. Partea sportivă e strâns legată de cea financiară. Și dacă nu am reușit să achităm din salarii, toate aceste lucruri s-au văzut în teren și în vestiar”, susține Alistar.
Primăria, gata să înființeze un club rival?
Dar problemele nu se opresc aici. În timp ce Ceahlăul se zbate să supraviețuiască, Primăria Piatra Neamț are în plan înființarea unui club propriu, un CSM cu mai multe secții. Angelo Alistar speră ca promisiunile primarului să fie respectate și noua entitate să nu aibă secție de fotbal.
„Din păcate, nu s-a materializat nimic după discuțiile cu reprezentanții municipalității și ai Consiliului Județean. Am înțeles că se lucrează la formarea unui CSM al Primăriei. Eu sper că dacă această echipă va continua în Liga a 3-a, domnul primar se va ține de cuvânt, așa cum a spus-o în mai multe rânduri, și va forma acest CSM fără echipă de fotbal. Pentru că așa a promis, atâta timp cât există o echipă de fotbal, nu va mai face una. Ar fi culmea să nu putem ține una și să o facem pe a doua, ar fi ceva incredibil pentru orașul Piatra Neamț”, a punctat oficialul, care a ținut să le mulțumească și suporterilor (cei puțini care au mai rămas) pentru sprijin: „E dureros! Sunt un tip care a pus foarte mult suflet aici, dar a fost un an incredibil de greu. Vreau să le mulțumesc tuturor suporterilor care au fost alături de noi. I-am simțit alături. Așa puțini câți sunt ei, au fost alături meci de meci și le mulțumesc pentru faptul că au avut încredere și au susținut echipa până la final.”
