Dinamo are infirmeria plină și probleme majore de lot cu doar nouă zile înainte de barajul decisiv pentru Conference League, pe care îl va disputa fie împotriva rivalilor de la FCSB, fie contra celor de la FC Botoșani. Antrenorul Zeljko Kopic este forțat să menajeze mai mulți titulari în ultima etapă din play-out, partida fără miză cu Universitatea Cluj, programată sâmbătă, 23 mai, de la ora 20:30.
Miza este uriașă pentru viitorul european și financiar al clubului din Ștefan cel Mare. O calificare în cupele europene ar schimba complet bugetul pentru sezonul viitor, dar o accidentare a unui jucător cheie la Cluj ar putea ruina șansele echipei la barajul din 29 mai. Cine își permite să riște titularii într-un meci de palmares când pe masă stau sute de mii de euro din partea UEFA?
Probleme cu suspendarile pentru Zeljko Kopic
Situația medicală s-a agravat treptat în ultimele săptămâni, pe fondul unui program încărcat. Așa cum a relatat miercuri dimineață Gsp, staff-ul tehnic dinamovist face eforturi pentru a recupera nucleul de bază până la fluierul de start al barajului.
RecomandariFC Botosani pierde cu Csikszereda 0-2. Marius Croitoru isi critica jucatorii inaintea barajului cu FCSB
Sivis și Armstrong sunt deja suspendați pentru duelul din Ardeal. Iar Opruț revine pe teren după etapa de suspendare primită din cauza cumulului de cartonașe galbene.
Dar cea mai delicată situație este cea a lui Eddy Gnahore. Mijlocașul are deja trei avertismente încasate în play-off (faza finală a campionatului), iar un nou cartonaș galben primit în meciul cu „studenții” l-ar scoate din barajul decisiv de săptămâna viitoare. Până la urmă, mijlocașul nu va fi folosit de Zeljko Kopic la Cluj.
Care este situația jucatorilor accidentati
Infirmeria este plină.
George Pușcaș a resimțit dureri la coapsă cu CFR Cluj, va fi disponibil pentru baraj. Alexandru Pop a acuzat probleme musculare în duelul din ultima etapă, va fi apt pentru FCSB sau FC Botoșani. și Andrei Mărginean va fi recuperat și el în timp pentru meciul de pe 29 mai.
Numai că veștile bune se opresc aici. Mamoudou Karamoko, accidentat acum o lună cu U Cluj, are șanse mici să fie pe teren la baraj. Alberto Soro s-a lovit la umăr cu Universitatea Craiova și are oarecare șanse să fie pe teren cu FCSB sau Botoșani, însă mai degrabă nu. Adrian Mazilu, cel mai probabil, nu va mai juca în acest sezon.
Echipele probabile pregatite de tehnicianul croat
Pentru meciul de sâmbătă, echipa de start va arăta complet diferit față de un meci cu miză. Dinamo ar putea juca cu U Cluj în formula: Roșca – Ikoko, Duțu, Toader, Țicu – Milanov, Cr. Mihai, Bordușanu – Caragea, Pop, Tarbă.
RecomandariCS Dinamo. Selimbar 0-0. Echipele lupta în mansa tur a barajului pentru mentinerea în Liga 2
Meciul decisiv pentru Europa se joacă pe 29 mai, dată până la care staff-ul medical trebuie să aducă jucătorii la capacitate maximă. Pentru acel baraj, Kopic speră să alinieze echipa de gală: Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț – Gnahore, Mărginean, Cîrjan – Armstrong, Pușcaș, Musi.
