În timp ce naționala României joacă un amical de salon cu Slovacia, doi fotbaliști din play-off-ul Superligii trăiesc cu sufletul la gură meciurile decisive pentru calificarea la Mondiale. Golgeterul Jovo Lukic (U Cluj) și fundașul Leard Sadriu (FC Argeș) speră ca naționalele lor, Bosnia și Kosovo, să învingă Italia, respectiv Turcia, și să prindă un bilet pentru America.
Noi, la amical, ei la baraj
România a eșuat din nou în tentativa de a ajunge la un turneu final. S-au strâns deja 28 de ani de la ultima noastră participare la un Campionat Mondial și vom mai avea de așteptat cel puțin patru ani.
Așa se face că, în timp ce tricolorii joacă un meci de pregătire la Bratislava cu Slovacia (21:45, Antena 1), doi dintre remarcații campionatului nostru speră la marea lovitură. E drept că ambii sunt doar spectatori, nefiind convocați în loturile finale pentru meciurile de diseară, dar s-au pregătit cot la cot cu colegii lor în ultimele zile.
Visul kosovar al lui Sadriu
Iar pentru Leard Sadriu, fundașul de 24 de ani de la FC Argeș, seara este una de foc. Kosovo, naționala sa, întâlnește Turcia la Priștina, de la ora 21:45 (Digisport 1), după ce ne-a interzis nouă acest vis. Apărătorul care sâmbătă se va duela la Mioveni cu Dinamo speră să vadă o victorie uriașă împotriva echipei lui Arda Guler și Hakan Calhanoglu. V-ați fi gândit vreodată la asta?
Sadriu a postat un mesaj plin de speranță: „Istoria se scrie în prezent. Sunt mândru să fiu parte din această călătorie. Visul nostru continuă”.
Alături de el, și alte vechi cunoștințe ale Superligii, precum Albion Rrahmani, Lindon Emerllahu și Ermal Krasniqi, au fost rezerve în victoria din Slovacia (3-1). Învingătoarea din această seară va merge în grupa D a Mondialului, alături de SUA, Australia și Paraguay. Turcia are, la prima vedere, un avantaj moral, cu 3 victorii din tot atâtea meciuri contra celor din Kosovo și un golaveraj de 12-2.
Golgeterul Superligii, emoții pentru Bosnia
La Cluj sunt emoții pentru atacantul bosniac Jovo Lukic, în vârstă de 27 de ani și golgeter la zi în Superliga. Naționala sa, Bosnia, dă piept cu Italia la Zenica (21:45, Digisport 2). Nici Lukic nu a prins lotul final al selecționerului Sergej Barbarez, având o concurență acerbă pe post cu Dzeko (Schalke 04), Demirovic (Stuttgart), Tabakovic (Monchengladbach) și Bazdar (Jagiellonia). El doar s-a pregătit cu echipa înaintea victoriei cu Țara Galilor (1-1, 5-3 la penalty-uri).
Stai puțin, Italia iar la baraj? Da, Squadra Azzurra a ratat ultimele două Mondiale și n-a mai fost la un astfel de turneu final de 12 ani. Cine câștigă diseară va merge în grupa B, alături de Canada, Elveția și Qatar.
Viitorii adversari se bat între ei
Și ca tabloul serii să fie complet, alți doi dintre viitorii noștri adversari din Liga Națiunilor se înfruntă direct pentru un bilet spre America. Suedia și Polonia se duelează la Stockholm, de la ora 21:45, pe Digisport 3.
Pe lângă Bosnia (care joacă și ea diseară), ne vom confrunta în toamnă și cu suedezii, și cu polonezii. Câștigătoarea dintre cele două va merge în grupa F, alături de Olanda, Japonia și Tunisia. Nu-i chiar așa simplu. La precedentul baraj pentru Mondialul din Qatar (2022), Polonia a fost cea care a învins Suedia cu 2-0 și a obținut calificarea.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyAccident mortal la Fântâna Mare. Doi băieți de 16 ani au ars în mașina lovită de pod
BravonetGabi Tamaș l-a trimis pe Torje cu bagaj minim, dar traseul i-a adus și o groapă în curte
LylaDacă ai păr ondulat fin, alege formule lejere ca să păstrezi volumul și definirea
Revista IoanaAlege bananele după cum le mănânci. Cele foarte coapte merg la prăjituri, nu ca gustare
FinanciarulAngajații și pensionarii își verifică online stagiul și pensia. CNPP elimină drumul la ghișeu
News24Deportivo La Coruña a învins Villarreal cu 3-2 în deplasare. Aubameyang a dat două pase de gol și a marcat în minutul 88
Lasă un comentariu