Universitatea Craiova a suferit o înfrângere usturătoare pe Cluj Arena, 0-4 cu U Cluj, într-un meci din etapa a 4-a a play-off-ului. Oltenii au jucat 70 de minute în inferioritate numerică, o misiune aproape imposibilă. La final, antrenorul Filipe Coelho (45 de ani) și-a asumat în totalitate eșecul, într-un discurs direct la flash-interviu.
Responsabilitate totală
Iar discursul său a fost unul neașteptat de tranșant. Portughezul nu a căutat vinovați în altă parte, ci a pus totul pe umerii săi, apărându-și jucătorii în fața criticilor.
„Este responsabilitatea mea, bineînțeles. Îmi iubesc jucătorii, au încercat să joace așa cum le-am cerut, dar rezultatul este responsabilitatea mea. Au dat tot ce au putut”, a declarat Coelho.
U Cluj pentru titlu. Filipe Coelho poate castiga eventul" loading="lazy" referrerpolicy="no-referrer" class="gp-ra-img">RecomandăriUniversitatea Craiova intalneste U Cluj pentru titlu. Filipe Coelho poate castiga eventul
Un mesaj clar.
Momentul care a rupt meciul
Dar cum s-a ajuns, totuși, la un asemenea scor? Tehnicianul a detaliat filmul partidei, de la startul considerat bun și până la decizia de a risca totul după ce scorul a devenit 2-0 pentru gazde, deși echipa sa era deja în zece oameni.
„Bineînțeles că este greu. Nu prea sunt multe de spus. Am pierdut la scor. Am început bine meciul, iar chiar și după cartonașul roșu am încercat să scoatem ceva din acest meci. Am avut câteva situații, dar s-a făcut 2-0”, a explicat antrenorul.
RecomandăriUniversitatea Craiova. Universitatea Cluj 6-5 la penalty-uri. Filipe Coelho castiga Cupa Romaniei
Din acel punct, Coelho a știut că nu mai are ce pierde și a forțat, numai că soarta era deja pecetluită. „Știam că nu mai are importanță dacă pierdem cu 2-0 sau mai mult, ne-am asumat riscuri în continuare. Nu am reușit să înscriem, iar după al treilea gol s-a terminat povestea.”
Fără scuze, ochii pe viitor
Deși a recunoscut dificultățile întâmpinate, inclusiv absențele unor jucători importanți (Anzor și Băluță), tehnicianul a refuzat să le folosească drept pretext pentru dezastrul de pe teren. E drept că a lăudat și prestația adversarilor.
„Un adversar foarte bun, U Cluj. Am avut câteva probleme, cu Anzor, Băluță. Nu este vorba de scuze aici, dar au existat unele dificultăți. Am început bine, apoi ei au marcat la prima ocazie”, a punctat portughezul.
RecomandăriUniversitatea Craiova intalneste U Cluj in finala Cupei Romaniei. Filipe Coelho anunta obiectivul
Planul pentru perioada următoare este simplu, fără calcule complicate, ci bazat pe muncă și echilibru. „Avem lucruri pe care trebuie să le corectăm. Este normal să fim supărați azi, dar de mâine trebuie să continuăm să muncim și să ne pregătim pentru următorul adversar. Avem nevoie de puncte. Vom vedea la final câte adunăm. O luăm meci cu meci și vedem la final pe ce poziție ne clasăm. Trebuie să ne păstrăm echilibrul. Vom continua să muncim în felul nostru”, a încheiat Filipe Coelho.












Lasă un comentariu