Dinamo traversează cea mai neagră perioadă din ultimii doi ani, cu 5 înfrângeri consecutive în play-off care au aruncat echipa pe ultimul loc. Într-un moment de criză totală, secundul lui Zeljko Kopic, Florentin Petre, a ieșit la rampă cu o lecție deschisă pentru jucătorii săi, postată online.
Păream scoși dintr-un film cu Rambo
Fostul mare mijlocaș al „câinilor” a povestit un episod incredibil din cariera sa pentru a-i motiva pe actualii fotbaliști. O poveste despre adaptare și dorință, dintr-o vreme când condițiile erau departe de a fi perfecte. Dar ce contează asta când ai determinare? Petre, acum în vârstă de 50 de ani, a dezvăluit o soluție de-a dreptul nebună găsită de el și colegii săi pentru a putea juca fotbal pe zăpadă.
„În poza asta nu e doar o fază de joc, e felul în care ne adaptam din mers, cum transformam lipsurile în soluții. Mingea era roșie, dar în viteza jocului și în lumina aia rece de iarnă, o pierdeai ușor pe fundalul zăpezii, iar ochii oboseau repede, așa că ne-am găsit soluția noastră simplă și nebună: ne dădeam cu cremă de pantofi sub ochi ca să reducem reflexia și să vedem mai clar!!!”, a scris Petre pe Facebook.
Și, pe bune, metoda funcționa.
„Fără să știm noi atunci de teorii sau explicații, doar simțeam că funcționa și asta era suficient. Dacă te uitai la noi de pe margine, păream scoși dintr-un film cu Rambo, niște puști cu fețele murdare, serioși, concentrați, de parcă nu jucam un meci, ci duceam o luptă, doar că arma noastră era mingea și tot ce voiam era să nu o pierdem din ochi. Nu aveam condiții perfecte, dar aveam dorință. Aveam curaj. Nu era ușor. Dar exact acolo, în frig și zăpadă, am învățat să lupt. Și n-am uitat niciodată senzația aia”, a continuat legenda dinamovistă.
O viață în Ștefan cel Mare
Mesajul lui Florentin Petre are o greutate aparte. Nu vorbește oricine, ci un om care și-a petrecut 18 ani în curtea clubului din Ștefan cel Mare, fiind un produs sută la sută al acestuia. Timp de 12 sezoane, între 1994 și 2006, mijlocașul de bandă rapid (supranumit „Piticu’”) a adunat 278 de meciuri în Liga 1 pentru „câini”, marcând 46 de goluri.
RecomandăriFlorentin Petre pleaca de la Dinamo dupa 2 ani. Fostul capitan reziliaza contractul valabil până în 2028
Palmaresul său este puternic. A câștigat 9 trofee cu Dinamo: 3 titluri de campion (în 2000, 2002 și 2004), 5 Cupe ale României și o Supercupă. Iar în Europa, a punctat de 7 ori în cele 39 de partide jucate pentru roș-albi.
Dincolo de hepatită și accidente
Însă cariera lui Petre n-a fost doar despre trofee și goluri. Puțini știu prin ce a trecut. După eventul istoric din 2000 și după durerea imensă pricinuită de moartea lui Cătălin Hîldan, Florentin a primit un diagnostic crunt: hepatita C. Mulți s-ar fi lăsat, dar nu și el. A luptat, a revenit pe gazon și a continuat să joace la cel mai înalt nivel.
Ca și cum nu era de ajuns, a suferit și un accident grav la pescuit, care l-a ținut departe de fotbal timp de doi ani. Chiar și așa, s-a întors și a fost piesă de bază în echipa care a cucerit eventul din 2004, adăugând și alte trofee în vitrina clubului.
Forțat să plece, campion în Bulgaria
Iar în 2006, povestea de dragoste cu Dinamo s-a încheiat brusc. Conducerea de atunci a dorit o „remaniere” a lotului, iar Petre a fost aproape forțat să plece. A ajuns la ȚSKA Sofia, considerată „Steaua Bulgariei”, unde nu doar că a jucat, dar a și câștigat campionatul în 2008, demonstrând că încă mai avea multe de oferit.
După 9 ani de antrenorat, în care a reușit să promoveze două echipe în liga secundă (Dacia Unirea Brăila în 2021 și Unirea Ungheni în vara lui 2024), Florentin Petre s-a întors acasă. A fost adus ca secund al lui Zeljko Kopic, după ce mai ocupase această funcție în alte mandate și lucrase o perioadă și în departamentul de scouting.
Pentru echipa națională, Florentin Petre are 53 de selecții și 6 goluri marcate, participând la două turnee finale europene, Euro 2000 și Euro 2008.












Lasă un comentariu