Rapid a învins-o pe Dinamo cu 3-2 într-un derby nebun și a urcat pe primul loc în Superliga. La final, Costel Gâlcă (54 de ani), deși mulțumit, a identificat cu precizie momentul psihologic care ar fi putut schimba soarta partidei.
„Am demonstrat că știm să punem presiune”
Victoria a fost una muncită, obținută după ce giuleștenii au fost conduși de două ori. Antrenorul a ținut să sublinieze în primul rând caracterul echipei sale. „Ne bucurăm foarte mult că am câștigat. Trebuie să felicit jucătorii, pentru că în două rânduri am fost conduși. Am reacționat destul de bine și, până la urmă, am demonstrat că știm să punem presiune pe echipa adversă”, a declarat Gâlcă la conferința de presă.
Iar tactica a fost cheia, mai ales în fața unui adversar care a închis bine spațiile. „În meciurile anterioare se spunea că am jucat prea defensiv. Am spus că ne dorim foarte mult să câștigăm. Era foarte greu. Au pus jucători de viteză în față și nu au mai venit așa de avansați, au închis spațiile. Nu a fost ușor, mai ales că au condus de două ori.”
Golul care a tăiat elanul Rapidului
Întrebat care a fost cel mai dificil moment al meciului, Gâlcă nu a stat pe gânduri. A indicat reușita a doua a dinamoviștilor, venită într-un context în care echipa sa părea să fi revenit în joc și să dețină controlul.
„A fost un moment greu când am luat golul doi. Eram destul de montați, știam clar ce trebuie să facem, dar am luat golul foarte repede”, a recunoscut tehnicianul.
Cum vine asta? Practic, golul a venit contra cursului jocului și a pus o presiune uriașă pe umerii jucătorilor săi, care au fost nevoiți să o ia de la capăt.
Controversele? Un henț la Dinamo, un contact la Rapid
Dar v-ați fi așteptat la un derby fără controverse? Nici vorbă. Cea mai discutată fază a fost golul egalizator marcat de Petrila. Gâlcă a oferit propria versiune, aducând în discuție și o fază petrecută la golul doi al „câinilor”.
„(n.r. – despre faza golului 2, marcat de Petrila) Mingea nu mai era controlată de Musi. A fost un contact acolo, dar și la golul doi al lor a fost un henț la Dutu, la mijlocul terenului. Așa că ce pot să spun?”, a comentat antrenorul Rapidului, lăsând loc de interpretări.
Liber câștigat și 9 finale în play-off
Dincolo de tensiunea meciului, victoria aduce liniște și o recompensă meritată pentru jucători. Au primit o zi liberă.
„Au zi liberă acum și au câștigat-o pe deplin. S-au bucurat și ne-am bucurat toți foarte mult, dar mai avem nouă meciuri”, a spus Gâlcă.
Și nu-i chiar așa simplu. Lupta pentru titlu se anunță infernală, iar antrenorul giuleștenilor este conștient de asta. „Ne dorim să continuăm. Sunt meciuri foarte strânse toate, pentru că toate echipele au demonstrat că merită să fie aici și sunt foarte apropiate ca valoare. Toate au șanse la titlu și trebuie să primeze atitudinea noastră.”