Fostul mare internațional Gică Mihali a prefațat duelul decisiv dintre România și Turcia, de la barajul pentru Campionatul Mondial, și nu s-a sfiit să pună presiune direct pe un membru al staff-ului. În centrul criticilor sale se află Leo Toader, antrenorul de portari al naționalei, considerat principalul responsabil pentru găsirea unei soluții de avarie după accidentarea lui Ionuț Radu.
Lovitură de teatru în poartă
Cu doar patru zile înainte de meciul de la Istanbul, programat pe 26 martie de la ora 19:00, veștile proaste au lovit lotul României. Ionuț Radu, portarul celor de la Celta Vigo și titularul de drept al postului, a suferit o ruptură musculară în meciul de campionat cu Alaves. O lovitură cruntă. Dar ce te faci când ghinionul lovește fix înaintea meciului anului?
În locul său a fost chemat de urgență Laurențiu Popescu de la Universitatea Craiova. Iar detaliul picant este că portarul se afla într-o scurtă vacanță la Milano în momentul în care a primit telefonul care l-a trimis direct în cantonamentul naționalei.
Mihali îl taxează pe Leo Toader
Contactat de redacția noastră, Gică Mihali (31 de selecții pentru România) a fost tranșant și l-a ironizat pe antrenorul de portari, care se află în staff-ul naționalei din 2017. Fostul fundaș consideră că acum este momentul ca Toader să-și asume responsabilitatea și să vină cu o soluție viabilă.
„La portar e o mare problemă, nu se aștepta nimeni să se întâmple asta. Radu era considerat titular 100%, avea meciuri în picioare, nu se aștepta nimeni. Aici e vorba de ghinion. Acum, cine va apăra, e responsabilitatea celebrului Leo Toader. De aia stă de 200 de ani acolo, să dea soluții. E antrenorul de portari de la echipa națională. Acum trebuie să vină Leo Toader să-și asume responsabilitatea.”
„Ne convine să fim outsideri”
Dincolo de problema portarului, Mihali a analizat șansele generale ale României în fața unei echipe turce pline de jucători valoroși. E drept că, la prima vedere, nu plecăm favoriți. Numai că acest statut ne-a priit nu de puține ori în istorie.
„Oricât de optimiști am fi și oricât de patrioți, trebuie să fim realiști. Luând echipele la care joacă turcii, e clar că plecăm cu șansa a doua. Chestia că ne consideră lumea outsideri ne convine”, a punctat Mihali.
Acesta a completat ideea: „În rest, oricât de optimiști am fi, plecăm cu șansa a doua. Dar mereu ne-a convenit să fin outsideri. Când am fost considerați așa, în majoritatea cazurilor ne-a ieșit bine.”
Apărarea e bătută în cuie
Dacă în poartă e ceață totală, lucrurile stau complet diferit în defensivă. Acolo, fostul component al Generației de Aur consideră că linia de fund este deja consacrată și nu ar trebui să existe surprize.
„La fundași e clar, o știu toți: Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu. E foarte bine că o cunoaștem toți, e o linie de fund consacrată”, a încheiat Gică Mihali.
Lotul României pentru barajul cu Turcia
Iată jucătorii pe care se bazează selecționerul pentru meciul de la Istanbul, o partidă care, în caz de victorie, ne duce în finala pentru calificare cu învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo.
- PORTARI: Marian AIOANI (FC Rapid 1923), Cătălin CĂBUZ (FC Argeș), Laurențiu POPESCU (Universitatea Craiova)
- FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano), Deian SORESCU (Gaziantep FK), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96), Adrian RUS (Universitatea Craiova), Andrei COUBIȘ (Universitatea Cluj), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt)
- MIJLOCAȘI: Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova), Vlad DRAGOMIR (Pafos), Răzvan MARIN (AEK Atena), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo), Florin TĂNASE (FCSB), Ianis HAGI (Alanyaspor), Dennis MAN (PSV), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor), Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova)
- ATACANȚI: Daniel BÎRLIGEA (FCSB), David MICULESCU (FCSB), Marius COMAN (UTA Arad)
