U Cluj primește o lovitură teribilă în plină luptă pentru titlu. Golgheterul echipei, Jovo Lukic, autor a 20 de goluri în acest sezon, s-a accidentat și va fi indisponibil pentru o perioadă importantă. Vestea vine în cel mai prost moment posibil pentru echipa antrenată de Cristiano Bergodi, după două eșecuri consecutive în campionat.
Verdict dur după RMN
Atacantul bosniac în vârstă de 27 de ani a simțit dureri la încălzirea dinaintea meciului cu CFR Cluj, pierdut cu 0-1, și nu a mai putut intra pe teren. A fost o modificare de ultim moment care a dat planurile peste cap. Iar investigațiile medicale ulterioare nu aduc deloc liniște în tabăra „șepcilor roșii”.
Lukic a efectuat deja un RMN, iar rezultatul indică o problemă musculară. E drept că situația nu arată deloc bine. Conform informațiilor noastre, acesta va rata cel puțin următoarele două partide, cu FC Argeș și Rapid (ambele programate acasă). Staff-ul medical este rezervat, existând chiar temerea că sezonul s-ar fi încheiat prematur pentru atacant.
Obiectivul principal: finala Cupei
Chiar și în acest scenariu pesimist, clujenii trag speranță. Obiectivul principal este recuperarea lui Jovo Lukic pentru „dubla” de foc cu Universitatea Craiova. Pe 13 mai, la Sibiu, este programată finala Cupei României Betano, iar la câteva zile distanță cele două se vor duela și în campionat, într-un meci ce ar putea fi decisiv pentru titlu.
Poate U Cluj să lupte pentru trofee fără principala sa gură de foc?
Cele două înfrângeri recente, 1-2 cu Dinamo și 0-1 cu CFR, au micșorat mare avansul „studenților” în fruntea clasamentului. Absența golgheterului vine, așadar, într-un moment de cotitură pentru echipa lui Bergodi.
Cifrele unui sezon de excepție
Până la urmă, cifrele sale din acest sezon spun totul. Lukic a jucat în 36 de meciuri în toate competițiile pentru U Cluj, perioadă în care a marcat nu mai puțin de 20 de goluri și a oferit 3 pase decisive. Prestațiile excelente i-au adus o cotă de piață de 1,5 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Bosniacul a ajuns în România la Universitatea Craiova, club care plătise 400.000 de euro celor de la Borac Banja Luka. Numai că evoluțiile modeste din Bănie au dus la despărțirea din vara lui 2025, când a fost adus la U Cluj de Ioan Ovidiu Sabău. Fără el pe teren, Bergodi trebuie să găsească urgent soluții, avându-i la dispoziție în atac pe Atanas Trică și Virgiliu Postolachi.