Jovo Lukic, atacantul de 27 de ani de la U Cluj, a fost la un pas de un transfer spectaculos în campionatul Rusiei. Clubul Baltika Kaliningrad a pus pe masă nu mai puțin de 2 milioane de euro pentru bosniac, însă mutarea a picat dintr-un motiv la care puțini s-ar fi gândit.
Ofertă concretă, refuzată pe motive personale
Interesul pentru golgheterul Superligii este tot mai mare. După ce turcii de la Beșiktaș și-au manifestat intenția de a oferi 1,5 milioane de euro, rușii de la Baltika Kaliningrad, ocupanta locului 4, au făcut un pas concret. Numai că, deși oferta de 2 milioane de euro a ajuns la club încă din februarie, totul a fost blocat. Dar ce te faci când familia are ultimul cuvânt?
Motivul este unul strict personal și a fost dezvăluit în detaliu. „FC Baltika Kaliningrad, locul 4 din Rusia, şi-a manifestat concret interesul şi a făcut în februarie o ofertă de 2 milioane de euro pentru fotbalist. Motivul principal a fost familia. Soţia lui s-a opus plecării în Rusia şi dacă e să plece, ar dori să joace în vest. Jovo se simte bine aici, a primit încredere, familia lui se simte bine la Cluj şi nu e nimeni disperat să plece”.
Cifre de senzație în acest sezon
Jovo Lukic traversează, fără discuție, cel mai bun sezon al carierei sale la Universitatea Cluj. Atacantul adus de Ioan Ovidiu Sabău a devenit o adevărată mașinărie de goluri pentru „șepcile roșii”.
În 34 de meciuri jucate în toate competițiile, bosniacul a reușit să marcheze 20 de goluri și să ofere 3 pase decisive. Pe bune, cifrele din Superligă sunt și mai impresionante, unde este lider detașat în clasamentul golgheterilor, cu 18 reușite și 2 assist-uri.
Renașterea de sub comanda lui Sabău
Iar parcursul său în România nu a fost mereu atât de bun. Ajuns inițial la Universitatea Craiova, club care a plătit 400.000 de euro celor de la Borac Banja Luka, Lukic nu s-a adaptat în Bănie. Pentru olteni, atacantul a strâns 31 de meciuri, reușind să marcheze doar două goluri.
Despărțirea s-a produs în vara lui 2025, când Ioan Ovidiu Sabău a insistat pentru aducerea sa la U Cluj.
O mutare care i-a schimbat cariera.
Forma excelentă de la Cluj l-a readus și în circuitul echipei naționale a Bosniei, calificată la Campionatul Mondial. În acest moment, cota de piață a lui Jovo Lukic este de 1,5 milioane de euro (potrivit Transfermarkt), însă ofertele concrete demonstrează că valoarea sa reală este mare mai mare.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaTikTok le poate recomanda adolescenților tot mai multe clipuri despre slăbit, potrivit constatărilor preliminare ale Comisiei Europene
FinanciarulBlack Friday continuă la FineStore toată luna noiembrie! Reduceri și cadouri de care toți românii trebuie să afle
News24Patru persoane din Bosanci au cărat resturi vegetale cu drapelul României. Fiecare a primit 10.000 de lei amendă
GetPonyDacia rămâne pe locul 10 la înmatriculările de autoturisme noi din Germania după primele zece luni, înaintea Renault
BravonetRichard Lloyd, chitarist și fondator al trupei Television, a murit la 75 de ani
LylaDe ce te simți obosită după somn, ce poți încerca și când mergi la medic










