Gică Popescu este noul acționar majoritar de la Farul Constanța, iar echipa debutează sub noua conducere sâmbătă, în deplasarea de la AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. Antrenorul Ianis Zicu (42 de ani) a vorbit despre această modificare, insistând că, pentru el și pentru jucători, lucrurile merg la fel ca înainte.
„O schimbare între prieteni și rude”
Ianis Zicu a minimalizat impactul imediat al schimbării din acționariat. Tehnicianul constănțean vede mișcarea ca pe o formalitate între doi oameni care oricum conduceau clubul împreună. Dar ce înseamnă, pe bune, această schimbare pentru echipă?
„Este o schimbare de acțiuni între doi oameni care sunt în club de mult timp, care sunt și prietenii și rude. Sunt lucruri care s-au concretizat între două persoane care vorbesc foarte mult. Așa că, sigur, o să fiu un lucru pozitiv, sper, pentru echipă. Eu sunt antrenor, pentru mine nu se schimbă nimic„, a declarat Zicu, concentrat exclusiv pe ce se întâmplă pe gazon.
Vizita lui Gică Popescu în vestiar
Imaginile cu Gică Popescu în vestiar după meciul cu Petrolul Ploiești, publicate chiar cu o zi înainte de anunțul oficial, au stârnit discuții. Numai că Zicu spune că nu e nimic nou sub soare. Vizitele „Baciului” sunt o obișnuință, nu o premieră.
„A venit de mai multe ori în vestiar, nu este prima dată, doar că acum s-au publicat imaginile din vestiar. După jocuri, vine, în funcție de rezultat, câștigăm sau pierdem, să-i încurajeze pe jucători. Nu a venit să vorbească despre alte lucruri, și este sută la sută adevărat, doar să felicite echipa și atât. Nu s-a comportat altfel. După acest meci, a spus doar felicitări, în rest eu am vorbit și doar a stat lângă mine”, a explicat antrenorul.
Și a continuat cu o comparație interesantă din perioada sa de jucător la Dinamo. „Este un lucru firesc, sunt echipe unde vin oamenii de fotbal în vestiar, fie că sunt foști fotbaliști, fie că sunt din alte părți. La noi, ar fi culmea ca foști fotbaliști, care conduc și clubul, să nu poată să vină un minut, după joc, să spună felicitări. Când jucam la Dinamo, acționarii veneau cu toții, intrau zece. Putea să intre și domnul Borcea, și domnul Badea, și domnul Nețoiu.„
Asta e, acolo erau zece.
„Sunt cluburi și cluburi, momente și momente. Când erau bani, anunțau și prime, iar când lucruri nu funcționau era și mai grav, anunțau amenzi, ceea ce era mai frustrant pentru noi”, a adăugat Zicu.
Ținta rămâne barajul pentru Europa
Chiar dacă noul acționar majoritar a anunțat că ar putea lua măsuri mai dure, inclusiv financiare, Zicu e convins că obiectivul echipei nu se schimbă. Farul vrea să prindă un loc în barajul pentru calificarea în Conference League.
„Faptul că un club poate să treacă prin momente mai grele și să ia unele măsuri pentru ca viitorul să fie mai bun, nu are legătură cu obiectivul pe care ți l-ai propus când ai început sezonul. Lotul de jucători, staff-ul și conducerea au stabilit de la început niște lucruri despre ceea ce putem obține”, a punctat tehnicianul. Iar despre starea de spirit din echipă, Zicu a fost clar: „Faptul că pe viitor pot să apară niște măsuri pe care le stabilește conducerea clubului, sunt lucruri pe care ei le fac. Noi, deocamdată, nu resimțim nimic. Ne antrenăm, avem contractele semnate, clubul respectă tot ce ține de partea financiară și avem toate condițiile asigurate.”
Antrenorul a ținut să sublinieze și importanța discreției: „Lucrurile care sunt intime, din vestiar, nu sunt de transmis presei, în general. Sunt lucruri pe care noi putem să nu le spunem și rămân acolo. Dacă ar fi totul public nu am mai putea să gestionăm emoțiile jucătorilor”.
Alibec a revenit, dar nu va fi forțat
Vești bune vin și dinspre infirmerie. Accidentat în urmă cu aproape trei săptămâni la meciul cu CFR Cluj, Denis Alibec s-a antrenat normal în această săptămână. Atacantul de 35 de ani a suferit o ruptură musculară, iar staff-ul nu vrea să riște o recidivă.
asa ca, Alibec are șanse mici să joace la Miercurea Ciuc. Nici Ionuț Vînă nu este la capacitate maximă și ar putea fi doar rezervă. Zicu speră să-i aibă pe ambii la dispoziție după pauza competițională cauzată de meciurile echipei naționale, perioadă în care Farul va juca și un amical în Bulgaria, cu Ludogorets Razgrad.