Ioan Ovidiu Sabău (58 de ani), fostul antrenor al Universității Cluj, a dezvăluit că a fost contactat de Federația Română de Fotbal în urmă cu aproximativ 5 ani. Numai ca oferta nu viza postul de selecționer, ci o altă funcție importantă. Tehnicianul a fost nevoit să spună pas, fiind la acea vreme implicat total în proiectul de la Cluj.
Ofertă refuzată
V-ați fi gândit vreodată că Sabău a avut pe masă o propunere de la Casa Fotbalului? E drept că mulți oameni din fotbal l-au propus de-a lungul timpului pentru banca naționalei, dar lucrurile stau puțin diferit. Întrebat direct despre un posibil contact din partea FRF, Sabău a clarificat totul: „Pentru funcția de selecționer, nu. Dar pentru o funcție importantă în Federația Română de Fotbal, da, acum vreo 4-5 ani. Am fost nevoit să refuz pentru că eram implicat în proiectul de la Universitatea Cluj”.
Munca de la U Cluj, apreciată
Recunoașterea federalilor a venit, pe bune, ca urmare a muncii depuse la „șepcile roșii”. Antrenorul a confirmat că eforturile sale au fost remarcate la cel mai înalt nivel.
„A fost apreciată munca și construcția pe care am făcut-o la Universitatea Cluj. A fost multă muncă, dar nu a fost doar meritul meu. Am făcut o echipă așa cum trebuie, s-a muncit un an și jumătate și acum apar rezultatele”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.
Contextul agitat de la națională
Iar discuția vine într-un moment complicat pentru echipa națională. După parcursul de la EURO 2024, încheiat în optimi cu un eșec categoric în fața Olandei, scor 0-3, Edward Iordănescu (47 de ani) a părăsit echipa. FRF l-a adus pe Mircea Lucescu (80 de ani), dar nici mandatul său nu a adus calificarea la Mondial, turneu la care România nu a mai ajuns din 1998, după barajul pierdut în deplasare cu Turcia, scor 0-1. Acum, locul lui „Il Luce” urmează să fie luat de Gică Hagi (61 de ani), care va fi prezentat oficial în această lună.
O carieră legată de Cluj.
Ioan Ovidiu Sabău și-a început cariera de antrenor în anul 2000, chiar la U Cluj, echipă pe care a pregătit-o în trei rânduri diferite. De-a lungul anilor, a mai antrenat și alte echipe din țară (o listă care include Gaz Metan, Gloria Bistrița, FCM Târgu Mureș și Rapid), dar proiectul clujean pare să-i fi rămas cel mai aproape de suflet.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyMașinile pot fi furate fără cheia proprietarului. Ce verificări și protecții recomandă un expert în securitate
BravonetProcurorii au dispus control judiciar pentru Toma Cuzin după accidentul produs cu permisul suspendat
LylaPacienților cu cancer li se vând promisiuni de vindecare. Proiectul de norme lasă reclamele nereglementate
Revista IoanaCum calculezi banii pentru zugrăvit acasă. Un buget orientativ de 370 de lei acoperă numai pereții
FinanciarulMega Image are blocaje la comenzile online și ofertele personalizate, pe fondul perturbărilor IT din grupul Ahold Delhaize
News24PSD a votat participarea la viitorul cabinet condus de Luca Niculescu
Lasă un comentariu