Jovo Lukic, atacantul de 27 de ani de la U Cluj și actualul golgeter al campionatului, se pregătește de duelul de foc cu fosta sa echipă, Universitatea Craiova. Oltenii l-au lăsat să plece gratis vara trecută, după ce plătiseră 400.000 de euro pentru el. Acum, bosniacul este omul cheie pentru „șepcile roșii” în lupta pentru titlu.
De la fiasco în Bănie la rege în Ardeal
Povestea lui Lukic e de-a dreptul incredibilă. Vara trecută, Universitatea Craiova renunța la serviciile lui fără prea mari bătăi de cap, deși achitaseră 400.000 de euro cu doar un an înainte. Bilanțul său în Bănie? Doar 2 goluri în 31 de meciuri. Cum vine asta? Ei bine, după acest fiasco, atacantul a renăscut la Cluj.
A marcat deja 16 goluri în 28 de etape în acest sezon și conduce topul marcatorilor din Superliga, urmat de Dobre de la Rapid (15 goluri) și Tănase de la FCSB (12). Iar forma sa excelentă i-a adus și o convocare la naționala Bosniei, proaspăt calificată la Mondialul din America.
„Să arătăm pe teren care este mai bun”
Luni, de la ora 21:30, Lukic va fi față în față cu foștii săi colegi. Atmosfera din lotul clujenilor este una excelentă, iar atacantul este nerăbdător să intre pe teren și să se lupte pentru cele trei puncte care i-ar distanța pe ardeleni de olteni.
„Puteți vedea cum e atmosfera după cum suntem noi. Toată lumea zâmbește, suntem nerăbdători să înceapă acest meci, să arătăm pe teren care este mai bun. Cred că acest meci este important pentru ambele echipe. Dacă o echipă câștigă, merge la 3 puncte deasupra celeilalte și vom vedea luni ce va fi”, a declarat Lukic.
Rețeta propusă: calm și inteligență
În ciuda mizei, bosniacul nu vrea ca echipa sa să se arunce în atac cu orice preț. El crede că încrederea este un atu, dar trebuie dublată de o abordare tactică matură.
„Cu siguranță încrederea noastră poate face diferența, dar trebuie să fim inteligenți, să nu ne avântăm, să fim calmi și să ne așteptăm ocaziile. Cel mai important lucru este să fim calmi”, a explicat atacantul.
Meciul din etapa a 4-a a play-off-ului nu este însă unul decisiv, în opinia sa. „Nu cred, pentru că mai avem multe meciuri după acesta. Mai avem un meci din tur și apoi încă un joc cu fiecare echipă, așa că vom vedea. Mai sunt multe partide de jucat”, a comentat bosniacul.
Va celebra un gol împotriva Craiovei
Întrebat dacă simte o presiune suplimentară sau o dorință de răzbunare, Lukic a fost tranșant. Pentru el, este doar un alt meci în care obiectivul este victoria.
„Pentru mine e la fel ca orice altă partidă. Dacă vom câștiga, primim 3 puncte, la egal unul și dacă pierdem, nimic, așa că vrem victoria.”
Dar a ținut să le transmită un mesaj clar atât fanilor, cât și fostei sale echipe. Nu va ezita să se bucure dacă va înscrie.
„Sărbătoresc orice ocazie cu fanii noștri, așa că dacă voi marca la acest meci, voi celebra golul”, a completat golgheterul la zi al Superligii.