Metaloglobus și Petrolul Ploiești se înfruntă astăzi, de la ora 15:00, în etapa a doua din play-out, într-un meci cu o miză uriașă. Iar partida de la Clinceni pune față în față cele mai ineficiente ofensive din campionat, cu doar 25, respectiv 24 de goluri marcate în 31 de etape. Pentru ambele, punctele sunt vitale în lupta pentru evitarea retrogradării.
Bratu vrea să țină piciorul pe accelerație
Deși salvarea pare o misiune aproape imposibilă, Metaloglobus arată o altă față de la venirea lui Florin Bratu. Echipa a legat două rezultate de egalitate cu adversari puternici, 2-2 cu UTA Arad și 0-0 cu FCSB. Antrenorul bucureștenilor știe însă că doar o victorie contează în duelul cu prahovenii și cere concentrare maximă.
„Suntem într-un deficit mare de puncte, deci sâmbătă suntem cumva obligați să câștigăm. Prin muncă multă, prin organizare bună, prin stare de spirit bună și prin echilibru, pe care le-am avut și în meciurile cu FCSB și cu UTA, acestea sunt lucrurile ce trebuie să ne caracterizeze în momentul de față și pe care trebuie să le punem în practică și în meciul de sâmbătă cu Petrolul”, a declarat Bratu.
RecomandăriPetrolul Ploiești vs. Metaloglobus: Duelul care poate răsturna soarta clasamentului!
Tehnicianul a avut și cuvinte de laudă pentru adversar, dar a subliniat că echipa sa trebuie să se autodepășească. „Petrolul este o echipă foarte bună. O echipă resuscitată de Neagoe, un antrenor cu experiență, care știe să așeze foarte bine echipa în teren, însă noi trebuie să ne ridicăm mult peste nivelul partidei și al mizei pentru că avem nevoie de toate cele trei puncte și trebuie să luptăm mult pentru acest lucru cu toții, așa cum am făcut-o până acum, să ținem piciorul pe accelerație.”
Neagoe, probleme după eșecul de la malul mării
De cealaltă parte, Petrolul traversează un moment dificil. „Lupii galbeni” au coborât pe loc de baraj și au început play-out-ul cu stângul, înfrângere 0-2 pe terenul Farului. Eugen Neagoe consideră că rezultatul a fost mincinos, având în vedere prestația echipei. Dar ce mai contează asta acum?
„Suntem în fața celui de-al doilea joc din play-out. Cele nouă jocuri sunt foarte importante pentru toate echipele. Nu am început bine, mă refer la rezultat, nu a fost cel dorit de către noi, cu toate că jocul nu a fost rău. Am dominat Farul la ei acasă. Și statistica a arătat asta, vorbim de posesie, șuturi sau cornere. Din păcate, tabela de marcaj a arătat altceva”, a explicat antrenorul Petrolului.
RecomandăriMetaloglobus. Farul 1-0. Jucatorii neplatiti primesc bere de la Grozav dupa ce au salvat Petrolul
Acesta se așteaptă la un meci complicat, recunoscând forma bună a gazdelor. „De când a venit Florin Bratu, au avut două rezultate bune, probabil că și încrederea celor de la Metaloglobus este destul de bună. Nu știu cum vor aborda jocul și nici nu mă gândesc foarte tare la asta, pe mine mă preocupă cum trebuie să arătăm noi. La antrenamente, băieții au fost implicați, au avut o atitudine corectă, dar sper să fim inspirați în ce vom face pe parcursul jocului, atât pe fază defensivă, cât și pe fază ofensivă. Bineînțeles, îmi doresc cele trei puncte.”
Cifrele unui duel dramatic
Dincolo de declarații, cifrele arată dimensiunea problemelor pentru ambele cluburi. Metaloglobus nu a mai câștigat un meci în Superligă din 7 decembrie 2025, de la un 2-1 cu Farul. De atunci, au urmat 10 înfrângeri și două remize. Defensiva este, de departe, cea mai slabă din campionat, cu 66 de goluri încasate, dintre care 21 din faze fixe.
Nici Petrolul nu stă grozav, mai ales în deplasare. Singurul succes extern din ultimele nouă partide a fost pe 7 martie 2026, un 1-0 la Botoșani. În rest, cinci egaluri și trei înfrângeri. Prahovenii au o apărare mult mai solidă (doar 33 de goluri primite), dar au o problemă în a doua repriză, când au încasat 21 dintre aceste goluri.
În sezonul regular (2025/2026), Petrolul s-a impus categoric în ambele confruntări directe: 3-0 la Clinceni și 4-1 pe stadionul „Ilie Oană”.
Echipele probabile pentru meciul de la Clinceni
Florin Bratu și Eugen Neagoe par să fi conturat deja formulele de start pentru acest meci de totul sau nimic. Hai să vedem cum ar putea arăta cele două formații:
- Metaloglobus (4-2-3-1): Gavrilaș – Țîrlea, Bădescu, Pasagic, Sava – Carvalho, Sabater – Abbey, Purece, Ghimfuș – D. Popa
- Petrolul (4-3-3): Bălbărău – Ricardinho, Papp, Roche, A. Dumitrescu – Boțogan, Dulca, Dongmo – R. Pop, Chică-Roșă, Rafinha
Partida va fi arbitrată de o brigadă condusă la centru de Iulian Călin, ajutat de asistenții George Neacșu și Nicușor Marin. În camera VAR se vor afla George Găman și Vasile Marinescu.












Lasă un comentariu