Răzvan Burleanu a obținut un nou mandat la șefia Federației Române de Fotbal cu un scor zdrobitor, 258 de voturi. Numai că Adrian Mititelu, patronul FCU 1948 Craiova, contestă vehement legalitatea întregii Adunări Generale și promite că totul va fi anulat în instanță, acuzând că majoritatea votanților nu aveau, de fapt, acest drept.
Vot pe linie de „nu” și ieșire din sală
Prezent în sală la începutul ședinței de miercuri, Adrian Mititelu (58 de ani) și-a arătat dezacordul total față de proceduri. A votat cu „nu” la toate punctele de pe ordinea de zi, de la bilanțurile contabile pe 2025 până la aprobarea programului. Imediat după, a părăsit încăperea pentru a lansa un atac fără precedent la adresa conducerii FRF.
„Doar 12 cluburi aveau drept de vot?”
Dar cum vine asta, să fie ilegală o Adunare Generală a FRF? Mititelu susține că, în afara a 12 cluburi, restul membrilor prezenți nu ar fi avut, de fapt, drept de vot. Motivul invocat este unul juridic: Federația nu și-a mai înregistrat la Tribunal afilierile și dezafilierile de membri încă din 2002, o obligație legală conform deciziei 19/2023 a Înaltei Curți.
„Ei nu au drept de vot, dar ei votează pentru că sunt invitați să voteze. Doar 12 cluburi (n.r. – se referă la cele care erau afiliate în 2002 și sunt încă active) aveau azi drept de vot, printre care și clubul pe care îl reprezint eu, chiar dacă nu este în competiție. Așa este legea, nu am făcut-o eu”, a explicat patronul oltenilor.
logica sa e simplă.
„Nu pot vota decât membrii afiliați; Or acei oameni nu sunt membri afiliații. Numai că el se grăbește și speră că în continuare îl va proteja justiția. Dar vă spun că nu va trece”, a continuat Mititelu, referindu-se la Răzvan Burleanu.
Acuzații de justiție coruptă
Iar tirada omului de afaceri a continuat cu acuzații extrem de grave la adresa sistemului judiciar, pe care îl consideră complice la situația de la FRF.
„Tot ce este aici este ilegal, pentru că este votat de oameni care nu au drept de vot. Este o situație hilară! Înalta Curte a spus, nu eu, că orice drept de vot curge din momentul în care te înscrii la Tribunal. Până atunci nu ai drept de vot!”, a tunat finanțatorul de la FCU 1948 Craiova.
E drept că situația pare desprinsă din filme, Mititelu susținând că mandatele anterioare ale lui Burleanu au fost obținute în aceeași manieră. „A fost ales 3 mandate de unii care n-aveau drept de vot. Sunt în instanță aceste acțiuni, prin care să se constate nulitatea acestor mandate. Dar merge greu, pentru că judecătorii se feresc să dea verdictul. Amână cauza, iar ei profită de aceste breșe din justiție, de o justiție coruptă”, a acuzat acesta.
„O grupare a acaparat fotbalul”
Și discursul nu s-a oprit aici. Patronul Craiovei a vorbit despre o adevărată conspirație care controlează fotbalul românesc, garantând că nu spune „aberații”.
„Vă dau cuvântul de onoare că nu spun aberații; sunt lucruri reale! Se întâmplă lucruri nemaiîntâlnite într-o țară europeană. O grupare a pus mâna pe fotbal și l-a acaparat. Nu vor să-l dea!”, a declarat Mititelu.
Apoi a încheiat cu o promisiune fermă și un atac direct la longevitatea lui Răzvan Burleanu în fruntea FRF. „Amintiți-vă, acum 12 ani era promotorul a maximum două mandate. E la al patrulea și vine și spune că Statutul îi permite. Peste doi ani îl va modifica din nou. Au acaparat fotbalul, nu mai are nicio rușine. A dat de gustul puterii, dar cu toate pilele lor din justiție, sunt convins că nu va trece în instanță acest mandat. Țineți minte ce v-am zis. Adunarea asta va fi anulată!”





































Lasă un comentariu