Mirel Rădoi a revenit la FCSB și a adus în stafful său un nume surpriză: Ionuț Stancu, un fost fotbalist care a jucat șapte ani la rivala Rapid. Mai mult, Stancu a dat în judecată clubul din Giulești și a câștigat un proces de peste 100.000 de euro.
La 44 de ani, Rădoi se întoarce la campioana României pentru al doilea mandat, după cel din 2015, care a durat din iunie până în noiembrie. Potrivit Digisport, noul antrenor, liber de contract după despărțirea de Universitatea Craiova, a fost prezentat oficial și a susținut prima sa conferință de presă.
Adversari în Cupa UEFA, colegi la campioana României
Unul dintre asistenții lui Rădoi este Ionuț Stancu, o figură cunoscută în Giulești. Acesta a fost legitimat la Rapid între anii 2004 și 2011.
Interesant este că Rădoi și Stancu au fost adversari direcți în derby-urile FCSB – Rapid, inclusiv în celebrele dueluri din Cupa UEFA. Acum, cei doi colaborează, parteneriatul lor profesional începând din 2022.
Înainte de a ajunge la FCSB, Ionuț Stancu a fost secund la Universitatea Craiova 2, apoi principal. Din 2021, a făcut pasul la prima echipă din Bănie, mai întâi ca analist video, iar ulterior ca antrenor secund.
Procesul de peste 100.000 de euro cu Rapid
Relația lui Stancu cu fostul său club, Rapid, s-a încheiat în termeni conflictuali. În toamna anului 2025, fostul fotbalist a câștigat un proces împotriva giuleștenilor.
În urma deciziei, Dan Șucu a fost obligat să îi plătească lui Stancu o sumă de peste 100.000 de euro.
Rădoi a venit cu echipa lui: Thomas Neubert, out!
Încă de la prima conferință de presă, Mirel Rădoi a clarificat situația staffului tehnic. El a anunțat că preparatorul fizic Thomas Neubert nu va face parte din echipa sa.
„Deocamdată am venit cu staff-ul meu. Neubert nu este în staff-ul meu, depinde de club ce va vrea să facă cu cei din staff-ul vechi. Am ținut neapărat să fiu împreună cu staff-ul meu. Nu am impus nimănui ca staff-ul clubului să fie dat afară, să fie mutați, da”, a declarat Mirel Rădoi.
Antrenorul a explicat că a fost una dintre condițiile puse pentru revenirea sa, pentru a eficientiza procesul de implementare a viziunii sale. „E diferit să explicăm ce ne dorim noi și am fi pierdut timp de ambele părți. Una dintre condițiile pe care le-am pus și acum”, a adăugat Rădoi.
Spre deosebire de Neubert, fostul portar Marius Popa a fost păstrat în cadrul clubului și va prelua o grupă de la academie.
Noul staff tehnic de la FCSB
Mirel Rădoi va lucra la campioana României cu oamenii alături de care a colaborat și în ultimii ani. Echipa sa este formată din Mihai Ianovschi și Ionuț Stancu ca asistenți, Robert Tufiși ca antrenor cu portarii, Horațiu Baciu ca preparator fizic și Denis Rădoi în rolul de analist.