Derby-ul dintre Rapid și Dinamo, încheiat cu scorul de 3-2, a lăsat în urmă un val de controverse legate de arbitrajul lui Istvan Kovacs. Deși dinamoviștii au fost cei mai vocali, considerând că rezultatul a fost viciat, nici învingătorii nu s-au ferit să arate cu degetul spre central. Prin vocea președintelui Victor Angelescu, giuleștenii au reclamat două faze considerate cruciale.
Intrare de „roșu” iertată?
Prima fază a avut loc în minutul 26, la scorul de 0-1 pentru Dinamo. Atunci, Danny Armstrong a avut o intrare extrem de dură, cu talpa direct pe piciorul lui Cătălin Vulturar. Istvan Kovacs a decis să-i arate dinamovistului doar cartonașul galben, o decizie care i-a înfuriat pe rapidiști, aceștia cerând eliminare directă.
Fostul arbitru Marius Avram a analizat faza și a oferit un verdict nuanțat. „Armstrong a scăpat ușor pentru că nu l-a prins din plin, ci l-a șters un pic mai jos, pe tibie. M-aș duce către un portocaliu, nu l-aș încadra ca la un roșu clar. Dacă Istvan Kovacs îi dădea cartonaș roșu nu ar fi intervenit VAR pentru a întoarce faza”, a explicat acesta la „Digi Sport Special”.
Și totuși, specialistul a continuat analiza. „Este o ștergere a tibiei, călcarea are loc la nivelul ghetei. Aici, la ce viteză are, eu merg spre portocaliu, roșu. A fost norocos că a scăpat doar cu cartonaș galben”.
Henț la golul de 2-1 al lui Dinamo
Al doilea moment contestat de Rapid s-a petrecut în minutul 47. Chiar la faza premergătoare golului de 2-1 marcat de Cătălin Cîrjan, giuleștenii au cerut un henț în careu. Mingea șutată de Dina Grameni l-ar fi lovit în mână pe Matteo Duțu, dar arbitrul a lăsat jocul să continue.
Cum vine asta, să câștigi meciul dar tot tu să fii nemulțumit de arbitraj?
Fostul mijlocaș al Rapidului, Ovidiu Herea, a privit faza dintr-o altă perspectivă. „Dacă stai așa, cu lupa, să găsești câte un henț sau câte un fault la fiecare fază… nu mai are farmec fotbalul”, a comentat el la Prima Sport.
De cealaltă parte, fostul atacant dinamovist Claudiu Vaișcovici a fost mult mai tranșant la adresa arbitrului, deși a considerat că la acea fază nu a fost henț. „Ce să mai zici? Meciul ăsta a fost făcut varză de domnul arbitru. Eu zic că nu e henț. Faze dintr-astea mai sunt în meci…”, a declarat Vaișcovici, tot la Prima Sport. Până la urmă, faptul că ambele tabere au ceva de reproșat spune multe despre prestația centralului din derby.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
News24Zelensky acuză Rusia de un atac asupra României în Marea Neagră
GetPonyMaserati își actualizează gama pentru 2027, cu un nou Grecale Modena V6 de 385 hp
BravonetCallum Turner, soțul lui Dua Lipa, a început probele finale pentru James Bond
LylaCe condiții trebuie să îndeplinești pentru prima de 12.500 de lei
Revista IoanaCum alegi o grădiniță privată sigură și ce verifici la vizită, de la evacuare până la triajul zilnic
FinanciarulO eroare PHP descoperită cu AI a dus la oprirea preventivă a unor site-uri. Încercările de exploatare au ajuns la milioane









Lasă un comentariu