Derby-ul dintre Dinamo și Universitatea Craiova a fost, din nou, scena unui duel aprig în tribune, așa cum s-a întâmplat și în meciurile recente. Suporterii celor două rivale din Superliga au sosit la stadion pregătiți cu un întreg arsenal de mesaje acide și scandări provocatoare, fără să se menajeze deloc.
Scandări rasiste în Ștefan cel Mare
Galeria dinamovistă a continuat, din păcate, seria derapajelor din Giulești, recurgând la scandări rasiste. Pe Arena Națională s-au auzit scandări precum „M**e la ț****i” și versuri jignitoare la adresa rivalilor de la Rapid: „Am avut și vom avea mereu / Boală pe ț****i / Ne p***m pe ei la infinit/ M**e lui Rapid”.
Iar răspunsul oltenilor nu a întârziat, aceștia strigând în cor: „Săriți cu toții și strigați tare, să moară câinii din Ștefan cel Mare!”.
Situația a devenit atât de tensionată încât crainicul stadionului, Ștefan Stiucă, a fost nevoit să intervină. „Vă rugăm frumos, nu recurgeți la scandări rasiste!”, a transmis acesta. Dar, hai să fim serioși, a contat prea puțin. Spre finalul primei reprize, după un moment tensionat pe teren între Baiaram și Armstrong, fanii bucureșteni au reluat scandările cu tentă rasistă.
Războiul bannerelor pe Arena Națională
Duelul nu s-a purtat doar la nivel vocal. Suporterii olteni au venit pregătiți cu bannere provocatoare, unul dintre ele având un mesaj direct și tăios: „V-au furat rapizii, e adevărat / Dar voi furați de-o viață, de când v-ați înființat”.
Replica dinamoviștilor a venit imediat, tot prin intermediul unor mesaje afișate.
Pe bannerele „câinilor” se putea citi: „Noi venim cu mentalitatea / Contrariul vostru, la fel ca și identitatea” și, pentru a lovi direct în orgoliul rivalilor, „Voi nu sunteți Știința Craiova”.
Pușcaș și Mihăilă, prezenți la derby
Dincolo de încleștarea din tribune, în lojele Arenei Naționale și-au făcut apariția și nume cunoscute ale fotbalului românesc. În loja dinamovistă a fost prezent George Pușcaș, atacantul adus de Dinamo în această iarnă.
Numai că și oltenii au avut un susținător de marcă. În loja formației din Bănie s-a aflat Valentin Mihăilă, fostul jucător al Craiovei. Acesta a plecat în 2020 la Parma, în Serie A, pentru o sumă de aproape 10 milioane de euro, iar în prezent internaționalul român (care evoluează acum în Turcia, la Rizespor) a venit să își vadă fosta echipă la treabă.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
GetPonyCristian Tauru conduce cu 385 de puncte înaintea finalei și poate lua titlul la 17 ani și 7 luni în Piața Constituției
BravonetAna-Maria Brânză, fosta spadasină cu 3 medalii olimpice, s-a căsătorit pentru a doua oară la Sinaia
LylaDe la 1 septembrie îți poți vedea istoricul medical într-un singur loc, dar programările merg doar unde datele sunt sincronizate
Revista IoanaCodul Civil impune 2 metri distanță pentru arborii înalți. Ce riști dacă plantezi pomi prea aproape de gardul vecinului tău
FinanciarulFirmele și PFA-urile trebuie să își schimbe codurile CAEN până pe 25 septembrie 2026
News24Cu o săptămână înainte de școală, prima generație prinsă de noua lege nu știe încă după ce reguli intră la liceu. Ce urmează











Lasă un comentariu