România a pierdut cu 1-0 semifinala barajului pentru Mondialul din 2026, contra Turciei. Seceta se prelungește, ajungând astfel la 28 de ani fără prezență la un turneu final. Imediat după meciul de la Istanbul, fostul atacant al naționalei, Raul Rusescu, a propus schimbări radicale pentru fotbalul autohton.
„Un egal era echitabil”
Analizând la cald partida, Rusescu a considerat că tricolorii ar fi meritat mai mult din confruntarea cu Turcia. El a subliniat echilibrul din teren și a sugerat că meciul putea ajunge în prelungiri, unde orice era posibil. Până la urmă, cum vine asta să pierzi la limită un meci atât de important?
„Referitor la acest meci, cred că un egal era oarecum echitabil. La ocazii suntem acolo. Probabil meritam să jucăm prelungiri și să vedem ce puteam face la 11 metri”, a declarat Rusescu.
Nevoia unei schimbări de strategie
Dar dincolo de rezultatul de pe tabelă, fostul atacant a pus degetul pe rană, o problemă mult mai profundă a fotbalului românesc. Acesta a cerut o schimbare completă de viziune, de la nivelul academiilor până la prima reprezentativă.
„Ar trebui să avem o schimbare de mentalitate la nivel fotbalistic în România, dacă ne dorim să ajungem la Mondial. Cred că e nevoie să schimbăm strategia. Se pare că putem doar să ne apărăm și să avem ocazii după cornere, faze fixe”, a punctat Rusescu.
O analiză dură.
Fostul internațional a insistat pe ideea de a produce jucători adaptați cerințelor actuale. „E nevoie să schimbă strategia, să începem să dezvoltăm jucători pe toate pozițiile, care să joace fotbalul modern.” Mai mult, a adăugat că prezența la turneele finale depinde exclusiv de această reformă: „Ne dorim să fim la Mondial, la European, avem nevoie de o schimbare.”
Și a continuat pe același ton tranșant, oferind și o direcție. „Dar mi-aș dori o schimbare la nivel de fotbal românesc. Vreau să jucăm fotbalul din Vest.”
Soluția Hagi pentru fotbalul românesc?
Întrebat, practic, cine ar putea conduce această revoluție, Rusescu a rostit un singur nume. Fostul atacant a subliniat modelul de succes implementat de Hagi la clubul său (Farul Constanța, e drept) și s-a întrebat dacă această filozofie nu poate fi extinsă la nivel național.
„Domnul Hagi a încercat și a implementat la clubul dânsului o anumită filozofie clară, de a avea mingea, de a încerca să domine, de a fi bun 1 contra 1. O poate face la nivel de întreb fotbal românesc? Rămâne de văzut”, a încheiat Raul Rusescu.
Pentru echipa națională, visul american s-a încheiat. Urmează acum o perioadă de trei meciuri amicale, înainte de o nouă provocare. Iar în toamnă va debuta campania din Liga Națiunilor, unde România va întâlni Suedia, Polonia și Bosnia.
Parteneri
Articole recomandate din rețeaua noastră
Revista IoanaPoți avea deficit de fier cu hemoglobina normală. Noile praguri care schimbă evaluarea
FinanciarulÎngrășămintele cu azot se scumpesc chiar cu cerere redusă. Gazele sunt la 73 euro/MWh
News24Nicușor Dan susține ținta de 5% din PIB pentru apărare, față de 3,7% în 2026
GetPonyCeer debutează cu sedanul și SUV-ul Exobot de 850 CP și pregătește livrările pentru 2027
BravonetFilmul inspirat de pierderea bunicului lui Lucas Neagu are premiera de gală pe 13 noiembrie
LylaTot mai multe femei merg în Turcia pentru transplant de păr. Procedurile pornesc de la 2.600 de dolari
Lasă un comentariu