Dincolo de bisturiu și săli de operație, viața unuia dintre cei mai mari medici români ascunde o pasiune mistuitoare pentru sport. V-ați gândit vreodată cum se leagă tactica de pe gazon cu precizia unei intervenții chirurgicale de 12 ore?
Pasiunea pentru gazon și un șut de poveste
nn
Totul pornește de la rădăcini. Pentru profesorul Irinel Popescu, amintirile copilăriei au miros de iarbă tăiată și ecou de difuzor vechi. „Discuția pe care mi-ați propus-o de aici începe, de la Filiași, și cred că depășește, clar limitele sportului ca atare. Se încadrează într-o anumită cultură: cultura comunității în care am trăit, în care m-am format și din care sportul făcea parte… Nu numai că făcea parte, era o parte importantă. Deci, aș încadra o discuție despre sport în discuția despre comunitatea din acest oraș”, mărturisește reputatul medic.
Iar imaginea acelui loc e încă vie. „Când m-am născut eu, era comuna Filiași. Un târg, până la urmă. Acum s-a mărit numărul autovehiculelor, populația acestui orășel a crescut… Nu mai am nimic în Filiași, nici casa părintească, dar mai merg din când în când. Am rămas, clar legat de comunitatea locală, de spitalul din Filiași, de primărie și de conducerea ei.”
S-ar putea să vă placă și:
Fotbalul respira prin toți porii comunității. „Sportul era o ocupație principală și la nivelul a ceea ce se cheamă, cu un termen care nu-mi displace, până la urmă, chibiți. Oamenii citeau „Sportul”, comentau. Asta era una dintre ocupațiile majore ale comunității locale, clar în rândul bărbaților în primul rând. Și la noi în casă, în camera de la stradă, era sediul UCFS-ului (Uniunea de Cultură Fizică și Sport). Acolo, mai întâi, se juca șah și table. De aici am căpătat pasiunea față de șah, pe care am dezvoltat-o ceva mai târziu, până la un punct.”
„Amintirile mele încep cam de prin 1960, când ave}…
